Confidenţialitate


Primăria Capitalei: Taie de la investiții și dă bani unor spitale și teatre


Primăria Capitalei: Taie de la investiții și dă bani unor spitale și teatre

Primăria Capitalei face o nouă împărțire a banilor publici.

Noua rectificare bugeteră este a doua în mai puţin de o lună.

Spitalele, dar şi instituţiile culturale vor primi mai mulţi bani, în timp de banii pentru investiţii alocaţi Regiei de Transport, dar şi RADET-ului se vor transforma în subvenţii.

Potrivit noului proiect de rectificare bugetară, spitalele care se află în subordinea Primăriei Capitalei vor primi încă 26 de milioane de lei, dintre care aproape 5 milioane de lei vor fi folosite pentru reabilitarea şi modernizarea birourilor Administraţiei spitalelor.

Bani în plus vor primi şi instituţiile culturale: peste 4 milioane de lei. Din această sumă, peste 900 de mii de lei vor ajunge la Teatrul Ţăndărincă pentru evenimentele organizate cu ocazia Centenarului, iar aproape 90 de mii de lei vor fi alocate Teatrului Nottara pentru un turneu care va avea loc în Republica Moldova.

Vor fi bani mai mulţi şi pentru subvenţiile RATB şi RADET, dar aceşti bani vor fi luaţi de la investiţiile celor două instituţii.

Astfel, la RATB, 43 de milioane de lei se vor transforma în bani de subvenţie, dar în aceste condiţii nu mai sunt bani pentru montare de garduri separatoare, pentru refacerea peroanelor sau pentru modernizarea autobazei Giurgiu.

Acelaşi lucru se întâmplă şi la RADET. 40 de milioane de lei vor fi luate de la investiţii, adică de la refacerea reţelei de termoficare şi de la refacerea unor puncte termice, şi date la subvenţii.

Potrivit proiectului, bani vor mai fi tăiaţi şi de la fondul de rezervă al primarului, peste 3 milioane de lei, dar şi de la reabilitarea Spitalelor Foişor şi Gomoiu: 3,8, respectiv 3,7 milioane de lei.

Proiectul de hotărâre privind această rectificare bugetară va ajunge pe masa consilierilor pe 23 august, când va avea loc următoarea şedinţă a consiliului general.


Ultimele stiri
București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează