Confidenţialitate


Primăria Capitalei: Din 27 aprilie, va fi sistată furnizarea încălzirii în sistemul centralizat


Primăria Capitalei: Din 27 aprilie, va fi sistată furnizarea încălzirii în sistemul centralizat

Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Termoenergetica, anunţă că din 27 aprilie se opreste furnizarea încălzirii în sistemul centralizat de distribuție din Capitală.

Conform prognozei meteo, temperaturile exterioare din următoarele zile îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația în vigoare pentru încheierea sezonului de încălzire.

Oprirea agentului termic pentru căldură va fi făcută progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare şi prin închiderea instalaţiilor către consumatori, astfel încât efectele vor fi resimţite în următoarele 72 de ore.

Măsura va fi luată în conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, modificat prin H.G. 337/2018, care precizează că „oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10 grade Celsius, între orele 20.00 – 06.00“.

De la această măsură fac excepţie obiectivele speciale – spitale, creşe, şcoli, grădiniţe, sere, etc. – în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a reprezentanților acestor instituții.


Ultimele stiri
Trei cetățeni pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru 10 ani. SRI spune că se aflau în proces de…

Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…

Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan

Concedieri la STB: 800 de angajați își pierd locul de muncă, inclusiv șoferi de autobuz și vatmani |…

Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…

PNL și Forța Dreptei fuzionează. Ilie Bolojan denunță o „axă PSD-AUR” și spune că este nevoie de o…

Acord privind bugetul UE pentru 2027: sunt prevăzute 199,7 miliarde de euro. Germania condiționează votul de continuarea sprijinului…

Sondaj IMAS: Majoritatea cetățenilor din Republica Moldova susțin aderarea la UE. 40% se opun integrării europene | GALERIE…

Cristian Tudor Popescu critică decizia lui Nicușor Dan de a-i interzice accesul jurnalistului Ovidiu Vanghele la Cotroceni: „o…

Italia: Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după o amenințare cu bombă transmisă prin e-mail. Poliția…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează