Confidenţialitate


Prima pagină, 5 februarie


Prima pagină, 5 februarie

Cărţile “savanţilor” din puşcării au ajuns de râsul lumii, aflăm din Adevărul de weekend. O expoziţie a tezelor scrise în penitenciare este vizitată, la Biblioteca Naţională, în special de tineri veniţi să facă glume pe seama aşa-ziselor lucrări ştiinţifice. Vizitatorii nu pot răsfoi volumele expuse în vitrine.

Baronii PSD câştigă din înţelegea cu UNPR, potrivit României Libere. Liviu Dragnea reface alianţa dezavuată la momentul debarcarii lui Victor Ponta de la Palatul Victoria. Obiectivul este asigurarea victoriei social-democraţilor în alegerile locale. Pactul blochează modificarea legii pentru un scrutin în două tururi şi lasă deschisă colaborarea pentru parlamentare. Următorul pas este semnarea unui protocol cu ALDE, formaţiunea lui Călin Popescu Tăriceanu.

Ca şi în cazul altor meserii, şi pasiunea pentru politică are tendinţa de a se manifesta în familie, potrivit Jurnalului Naţional. Nu există cazuri de adevărate „dinastii” politice, cum a fost cea a Brătienilor, deşi sunt situaţii în care părinţii şi-au promovat odraslele. De cele mai multe ori, rezultatele au fost sub aşteptări, aşa cum s-a întâmplat cu Traian Băsescu şi fiica sa, Elena. Mai de succes s-au dovedit cuplurile căsătorite.

Ziarul Financiar face bilanţul companiilor “înghiţite” de insolvenţe. Anul trecut, au cerut reorganizarea financiară 10.000 de companii, cu un total de 82.000 de angajaţi, ale căror afaceri se ridică la 3 milioane de lei. Astra Asigurări, Domo şi Ambient Sibiu conduc în acest top.

Liga rebelilor, titrează Gazeta Sporturilor. Celebrul ucrainean Artem Milevsckyi se înţelesese aseară cu patronii clubului Concordia Chiajna, pentru un contract până în vară. Primul eșalon se îmbogățește cu un nume uriaș, dar cu mari probleme în afara terenului. Tânărul de 31 de ani are 24 de meciuri jucate în Liga Campionilor cu Dinamo Kiev și 50 de selecții la naționala Ucrainei, însă a avut multe episoade înecate în alcool.


Ultimele stiri
Termocentrala Paroșeni, oprită luni din cauza unei defecțiuni. Echipe tehnice intervin pentru remedierea problemei | AUDIO

Începe selecția națională Eurovision 2026. 68 de piese concurează pentru un loc în finală | AUDIO

Actorii de la TNB protestează în urma directivei care stabilește norma de opt ore la serviciu. Maia Morgenstern…

Administratorul public al Sectorului 5, arhitectul-șef și directorul general adjunct al Poliției Locale, puși sub control judiciar. Tribunalul…

Sute de primari și-au arătat nemulțumirea privind reforma administrației publice în cadrul ședinței Asociației Comunelor din România. Sindicaliștii…

România la Jocurile Olimpice de Iarnă. Valentin Crețu, locul 15 la sanie, iar Eduard Crăciun a încheiat pe…

Ministerul Justiției a publicat lista procurorilor înscriși pentru conducerile Parchetului General, DNA și DIICOT. Actualul procuror general și…

Ștefan Pălărie, despre propunerea UDMR de revizuire a taxelor și impozitelor: „Este un semn de slăbiciune și de…

România în Direct. Cazul Negoiță. Este imobiliarul mai puternic ca primarul? | VIDEO

Dâmbovița: Mai multe percheziții în județ, în cazul unui bărbat care a introdus ilegal arme de foc letale…