Confidenţialitate


Prima pagină | 4 octombrie 2017


Prima pagină | 4 octombrie 2017

Adevărul scrie că magistraţii Tribunalului Bistriţa- Năsăud au decis eliberarea condiţionată a unuia dintre cei mai odioşi criminali din România. Ajuns la vârsta de 63 de ani, Beniamin Laichici a petrecut ultimii 22 de ani în închisoare, după ce pe data de 6 martie 1995 a împuşcat mortal cinci oameni. Crimele comise pe străzile din Deva şi Abrud, din răzbunare faţă de soţia sa, i-au adus iniţial o condamnare la închisoare pe viaţă. În 2014, însă, judecătorii Tribunalului Timiş au decis transformarea sentinţei într-una de 25 de ani de închisoare (care s-ar fi împlinit în 2020). Din acel moment, fostul ‘vieţaş’ a depus mai multe cereri de eliberare condiţionată la instanţele din judeţele Timiş, Mureş, Bistriţa şi Hunedoara.

Sub titlul ‘Una caldă, una rece’, Jurnalul Naţional scrie că Banca Naţională a decis să intervină în scandalul dobânzilor prin câteva măsuri. Ratele pentru împrumuturile în lei vor creşte, dar cu măsură, cel puţin în următoarea lună. Cursul de schimb va fi lăsat liber, ceea ce poate afecta serios împrumuturile în valută.

Ziua educaţiei va fi sărbătorită prin chiul, remarcă România Liberă. Decretarea zilei de joi ca fiind liberă pentru elevi pune în dificultate părinţii, care nu au fost consultaţi în prealabil. O afacere mai degrabă între sindicate şi Ministerul Educaţiei. Numeroşi părinţi vor fi nevoiţi să îşi ia liber de la muncă pentru a sta cu cei mici. Cursurile de joi nu vor fi recuperate.

Despre o reîntâlnire rapidă scrie Gazeta Sporturilor. Simona Halep şi Maria Şarapova se vor înfrunta astăzi, de la ora 11.00, în optimile turnenului de tenis de la Beijing. În luna scursă de la US Open, românca a lucrat mult cu noul antrenor, în vreme ce rusoaica şi-a promovat intens autobiografia.


Ultimele stiri
Galați: Anchetă penală după ce o femeie a murit la câteva minute de la externarea din Spitalul Județean…

Trei cetățeni pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru 10 ani. SRI spune că se aflau în proces de…

Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…

Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan

Concedieri la STB: 800 de angajați își pierd locul de muncă, inclusiv șoferi de autobuz și vatmani |…

Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…

PNL și Forța Dreptei fuzionează. Ilie Bolojan denunță o „axă PSD-AUR” și spune că este nevoie de o…

Acord privind bugetul UE pentru 2027: sunt prevăzute 199,7 miliarde de euro. Germania condiționează votul de continuarea sprijinului…

Sondaj IMAS: Majoritatea cetățenilor din Republica Moldova susțin aderarea la UE. 40% se opun integrării europene | GALERIE…

Cristian Tudor Popescu critică decizia lui Nicușor Dan de a-i interzice accesul jurnalistului Ovidiu Vanghele la Cotroceni: „O…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează