Confidenţialitate


Prima pagină | 4 aprilie 2019


Prima pagină | 4 aprilie 2019

Guvernul de la Bucureşti luptă împotriva aliaţilor României, notează Adevărul. Premierul Viorica Dăncilă a lansat atacuri în rafală la adresa partenerilor occidentali după ce lideri de la Bruxelles şi mai mulţi ambasadori au cerut executivului să nu adopte ordonanţe de urgenţă prin care ar fi modificată legislaţia penală. Ministrul Justiţiei a sugerat presiuni privind începerea sau încetarea unei anchete penale, cu toate că niciun lider european nu a venit cu vreo solicitare în acest sens.

Jurnalul Naţional scrie despre pasiuni riscante. Aproape 2 milioane şi jumătate de români practică jocuri de noroc, dintre care 100.000 chiar întrec măsura. Piaţa a ajuns la 4 miliarde de euro pe an.

Potrivit Ziarului Financiar, spre finalul anului, la Craiova, Ford Europa va începe producția viitorului model Puma, un SUV compact amplasat în gamă între EcoSport şi Kuga. Va fi primul automobil mild-hybrid produs în România. Puma va avea un portbagaj de 456 de litri, cu aproape 50% mai mare decât în cazul lui EcoSport şi cel mai mare din clasa sa, fiind similar cu cel al unui sedan compact.

Sacrificiu de Cupă, titrează Gazeta Sporturilor. În înfrangerea suferită aseară în fața Astrei, scor 1-3, antrenorul CFR-ului a introdus pe teren echipa secundă, ca să-și odihnească titularii pentru derby-ul de duminică, de la Craiova. Dan Petrescu joacă, așadar, un șah periculos, mizând totul pe titlul.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează