Confidenţialitate


Prima pagină, 31 martie 2017


Prima pagină, 31 martie 2017

România Liberă notează că politicienii care vor schimbarea şefei Anticorupţie, precum Călin Popescu Tăriceanu, o acuză de încalcarea Constituţiei, invocând decizia CCR privind ancheta în cazul Ordonanţei 13. Însă, Parlamentul a încălcat de mai multe ori legea fundamentală, fără ca vreun ales să fie sancţionat, în ciuda unor hotarâri ale aceleiaşi Curţi Constituţionale.

Adevărul continuă seria de articole sub titlul ‘România lucrului prost făcut’. În urmă cu 4 ierni, în inima Mărginimii Sibiului, la Jina, a fost inaugurată pârtia de schi de 540 de metri. A costat 10 milioane de lei, din care jumătate – fonduri europene, dar zăpada de pe ea se topeşte imediat şi anul trecut a funcţionat doar 10 zile.

Jurnalul Naţional a aflat că Agathe Rudeanu, fiica fostului ministru şi lider liberal Vasile Blaga, face bani frumoşi din Sănătate. Medical Emergency Division SRL Deva, unde este asociată cu soţul ei, Ioan Andrei Rudeanu, va transporta pacienţii Spitalului Judeţean Baia Mare. Valoarea contractului: 1.764.180 lei . Servicii similare au mai fost prestate şi pentru spitalele judeţene de urgenţă din Vâlcea şi Deva şi Institutul de Diabet „Prof. dr. N.C. Paulescu” din Bucureşti.

Ziarul Financiar observă că România are trei regiuni în topul celor mai sărace 15 zone din Europa, anume Moldova, Oltenia şi Muntenia. Nivelul de dezvoltare economică din nord-estul ţării noastre este la o treime din restul regiunilor comunitare.

Gazeta Sporturilor scrie că Liga Profesionistă a oficializat schimbarea numelui clubului patronat de Gigi Becali, din Steaua în FCSB. FRF a păstrat palmaresul în contul echipei latifundiarului.


Ultimele stiri
Brazilia: Flavio Bolsonaro, fiul lui Jair Bolsonaro, îl devansează pe actualul președinte în primul tur al alegerilor prezidențiale

Călin Georgescu va fi scos din arest pentru a participa la perchezițiile informatice efectuate de anchetatori. Socrul său,…

România întâlnește Suedia în al patrulea meci din Liga Națiunilor. Tricolorii nu au niciun punct după primele trei…

Cercetările privind hormonii care reglează apetitul, printre favoritele pentru Premiul Nobel pentru Medicină | AUDIO

Whisky-ul scoțian, trimis în spațiu. Cercetătorii vor să afle dacă se poate matura mai repede pe orbită

Netanyahu a solicitat o analiză a măsurilor de securitate pentru zborurile internaționale către Israel, după incidentul de la…

România și Polonia spun că nu mai pot ajuta Ucraina să-și exporte cerealele. Tánczos Barna: „Interesul pentru propriii…

Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări. Va fi încă o desemnare de premier, după trei…

Începe exercițiul de mobilizare „Mobex București – Ilfov 26”. 10.000 de rezerviști participă la antrenamente | AUDIO

Incendiu la un spital din Brașov. O pacientă a fost găsită carbonizată



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează