Confidenţialitate


Prima pagină, 30 noiembrie


Prima pagină, 30 noiembrie

Adevărul dezvăluie un şantaj diabolic.  O firmă de tractări din Timişoara comite abuz după abuz. Ultima victim a „Îngerilor Galbeni“ a fost un profesor. Mai mulţi timişoreni s-au solidarizat cu el, iar patronul firmei a fost reţinut după ce a lovit cu maşina mai multe persoane şi a fugit.

Cum moare un fermier, titlul mare de pe prima pagină a României libere. Deși agricultorii români au ajuns să aibă cea mai mică subvenție la hectar din Europa, chiar și pe aceasta o vor primi cu întârziere, din cauza funcționarilor incompetenți ai statului român. Autoritățile nu îi ajută să facă față concurenței produselor străine, obligându-i să se descurce cu un profit anual care nu le dă posibilitatea de a investi în utilaje.

Într-un sistem medical vitregit şi bolnav, în care şi stăruinţa, şi sacrificiul Anei lui Manole par prea puţin pentru ca totul să funcţioneze ca în spitalele europene, există totuşi şi astfel de locuri. Jurnalul Naţional prezintă două unităţi medicale din România în care medicii vin, nu pleacă, iar managerii nu s-au lăsat copleşiţi de lipsuri şi sărăcie şi au făcut lucrurile să meargă „ca afară”.

Potrivit Ziarului Financiar, industria aeronautică, producţia de medicamente şi materialele de construcţii sunt sectoarele ale căror companii au transformat cel mai bine în profit contribuţia acţionarilor la capital. IAR Ghimbav, Aerostar Bacău, Zentiva şi Teraplast Bistriţa (TRP) au fost anul acesta cele mai bune generatoare de profit, judecând după indicatorul de rentabilitate a capitalului (return on equity – ROE).

Gazeta sporturilor notează că Mirel Rădoi şi-a anunţat demisia de pe banca tehnică a Stelei, imediat după înfrângerea la limită suferită în faţa Astrei, scor 0-1. Antrenorul și-a asumat vina, dar a aruncat săgeți și spre patron.


Ultimele stiri
Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…

Ungaria ar putea recupera 10 miliarde de euro din PNRR, după reformele făcute de guvernul Péter Magyar |…

Sabia lui Darth Vader din „Imperiul contraatacă”, vândută pentru aproape cinci milioane de dolari | AUDIO

Locuitorii comunelor care acceptă comasarea ar putea plăti impozite la jumătate timp de doi ani. Anunțul ministrului Dezvoltării…

BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate sculptorului Constantin Brâncuși | AUDIO

Peste 4000 de candidați pentru funcțiile de directori de școli susțin, până pe 27 noiembrie, proba interviului |…

Ministrul Finanțelor, mesaj după ce INS a raportat o creștere economică de 2,1% din PIB în trimestrul III:…

România – Polonia, în Liga Națiunilor. Gheorghe Hagi vrea să evite repetarea înfrângerii din tur | AUDIO

Bihor: Prefectul Emilian Pavel vrea să stabilească reguli pentru modul în care jurnaliștii redactează știrile. Presa locală cere,…

Cum a explicat Nicușor Dan motivul pentru care procuroarea generală, Cristina Chiriac, a putut vota împotriva anchetării sale:…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează