Confidenţialitate


Prima pagină | 29 noiembrie 2018


Prima pagină | 29 noiembrie 2018

România Liberă observă dezbinarea politicienilor de la aniversarea Marii Uniri La ședința dedicată Centenarului, Klaus Iohannis a criticat majoritatea PSD-ALDE, iar Liviu Dragnea a dat drept exemplu negativ votul europarlamentarilor Opoziției în Parlamentul European. Nu a fost respectată cutuma care prevede primirea președintelui de șefii celor două Camere.

Adevărul consemnează că Patriarhul şi Catedrala Mântuirii Neamului sunt ridicate la rang de “simboluri ale Centenarului” de mai multe voci din spaţiul public. Experţii reamintesc însă că Biserica Ortodoxă a fost sprijinită de mai multe instituţii prin bani publici, obţinuţi din taxe şi impozite, iar de un astfel de tratament financiar nu a mai avut parte nicio altă iniţiativă. Argumentul dorinţei construirii Catedralei încă din secolul trecut nu este unul valid în a lăuda această construcţie şi autorul său.

Jurnalului Naţional măsoară sărăcia la pompă. Românii sunt campionii Uniunii Europene la pana prostului. Fără taxe, prețul benzinei este la noi mai mare decât cel din Franța sau Marea Britanie.

Potrivit Ziarului Financiar, care citează datele unei companii de consultanţă imobiliară, 2018 ar putea fi cel mai bun an din punctul de vedere al livrărilor de locuinţe noi. Un aspect care va depinde de ritmul cu care dezvoltatorii îşi vor respecta termenele de finalizare anunţate şi de ritmul în care se vor întocmi actele de recepţie a lucrărilor, practic înregistrarea oficială a locuinţelor finalizate.

Spitalul de urgenţă, titlul mare de pe prima pagină a Gazetei Sporturilor. Dinamo a mai anunţat două sosiri: belgianul Andy Kawaia, extremă care vine după o accidentare serioasă şi nu a jucat vreun minut oficial în 2018, şi Abdel Diarra, stoperul care a bifat doar  9 meciuri în primăvară, în play-out-ul Ligii secunde belgiene.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează