Confidenţialitate

Prima pagină | 29 iunie 2018

România Liberă consemnează principalele modificări aduse legislației penale în comisia parlamentară condusă de social-democratul Florin Iordache. Confiscarea extinsă nu mai poate fi dispusă de instanță pentru spălarea banilor sau constituirea unui grup infracţional organizat. Totodată, comisia a redus termenele pentru liberarea condiționată. Infracțiunile de corupție și cele asimilate infracțiunilor de corupție nu mai sunt exceptate de la aplicarea circumstanței atenuante prin achitarea prejudiciului.

Adevărul scrie că Primăria Câmpina a angajat detectivi ca să prindă hoţii de flori. Edilii din oraşul prahovean spun că au nevoie de profesionişti care să prindă în flagrant delict infractorii, în aşa fel încât să poată proba în instanţă fără probleme că aceştia au comis cu adevărat nelegiuirile. Detectivii particulari îşi vor începe activitatea la 1 iulie şi vor fi plătiţi, conform contractului, cu 16.000 de lei pe o perioadă de şase luni.

Jurnalul Naţional anunţă că bolnavii din România care au nevoie urgentă de servicii medicale în spitalele din străinătate pot beneficia mai rapid de acestea, după ce Ministerul Sănătăţii a simplificat formalităţile extrem de greoaie de accesare şi de decontare a tratamentelor peste hotare. Noile reglementări au intrat deja în vigoare, astfel că timpul de întocmire şi aprobare a dosarelor va fi mult mai scurt.

Potrivit Ziarului Financiar, românii au început să se orienteze mai mult către creditele cu dobândă fixă pe măsură ce dobânzile pe piaţa interbancară au început să crească, iar BNR a reluat ciclul de înăsprire a politicii monetare. În cazul creditelor ipotecare, ponderea împrumuturilor noi cu dobândă fixă s-a majorat în primul trimestru de aproape patru ori, până la 27%. În ceea ce priveşte creditele de consum, procentul împrumuturilor noi cu rată fixă s-a apropiat de 80% la finele primului trimestru.  

Gigi Becali ia 5 milioane de euro pe 38% din FCSB, titrează Gazeta Sporturilor. Finanţatorul echipei bucureştene îi vinde pe Constantin Budescu şi Harlem  Gnohere. Cei doi au fost, sezonul trecut, cei mai buni marcatori pentru vicecampioană, reuşind 35 din cele 93 de goluri ale formaţiei antrenate de Nicolae Dică.