Confidenţialitate


Prima pagină, 28 aprilie 2016


Gazeta Sporturilor scrie că a plătit un test de laborator pe un dezinfectant de spital şi a descoperit că este de 10 ori mai slab decât scrie pe etichetă. Biocidul în cauză este folosit în 2.000 de săli de operaţie din România. Testul realizat de experţii ICECHIM Bucureşti confirmă grava diluare.

Jurnalul Naţional scrie că afaceristul Cristian Burci este suspectat de implicare în deturnarea a peste 8 milioane de euro din patrimoniul fabricii de vagoane Romvag SA Caracal. Prin companii paravan implicate în această afacere, statul a fost prejudiciat cu peste 19 milioane de euro. Cunoscut ca fiind unul dintre apropiaţii lui Traian Băsescu, Crstian Burci a mai ajuns în faţa anchetatorilor, dar norocul a fost de partea lui, chiar dacă frauda era de 1.700 miliarde de lei vechi.

Adevărul publică povestea unui învingător. Izidor Ruckel a trăit în „orfelinatul groazei” din Sighetu Marmaţiei, unde comuniștii trimiteau copiii cu dizabilităţi pentru a-i exclude din societate. Acum, acesta  are 35 de ani și lucrează la un mare aeroport din Colorado. Tânărul s-a întors în România și vrea să facă un film despre orfelinatele comuniste.

Infrastructura condamnă regiuni întregi la izolare, potrivit Ziarului Financiar. Transilvania, unul dintre polii de creştere economică, a primit anul trecut 2 miliarde de lei pentru infrastructură rutieră, conform datelor oficiale, respectiv 46% din bugetul total alocat pe acest segment. La polul opus, Moldova – care nu a atras în ultimii ani investiţii majore în fabrici tocmai din cauza infrastructurii precare – a luat de aproape 10 ori mai puţin, adică doar 220 milioane lei.

România Liberă observă că executivul tehnocrat păstrează obiectivul adoptării monedei euro, dar nu mai anunță anul 2019 ca moment de convergenţă. O nouă dată de adoptare va trebui stabilită peste un an, de către guvernul rezultat după alegerile legislative. Decizia este o dovadă de realism, crede analistul financiar Aurelian Dochia.


Ultimele stiri
Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…

Arad: Ce așteptări au oamenii în privința raportului agenției de rating S&P. „Se cam simte de junk. Economia…

Schimbare privind monitorizarea aerului. Românii pot afla din oră în oră nivelul poluării | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează