Confidenţialitate


Prima pagină, 26 iunie 2017


Prima pagină, 26 iunie 2017

Potrivit Jurnalului Naţional, astăzi vom afla dacă propunerea PSD pentru funcţia de premier va trece şi de preşedinte. Unele surse politice spun că succesorul lui Sorin Grindeanu va fi adus şi el din teritoriu. Liviu Dragnea vrea să impună un baron local la vârful executivului. Klaus Iohannis vrea un premier integru.

Adevărul a aflat că Liviu Dragnea a ajuns la un acord cu parlamentarii apropiaţi de Sorin Grindeanu pentru a vota noul Guvern. Şeful PSD se mai bazează şi pe voturile Uniunii Maghiare, fără să o coopteze la guvernare. Se reface astfel o alianţă fisurată în timpul crizei care a înconjurat debarcarea lui Sorin Grindeanu. Ca întotdeauna, minorităţile naţionale vor fi şi ele de partea puterii.

Potrivit României Libere, Curtea Constituională a României îşi pierde cu viteză credibilitatea, o instituţie considerată multa vreme ultima redută care poate respinge asalturile politicienilor asupra democraţiei. Sunt controversate şi contradictorii motivările publicate de judecătorii constituţionali conduşi de Valer Dorneanu cu privire la pragul pentru abuz în serviciu şi la interdicţia ca un condamnat penal sa fie ministru. Ultima decizie luată de preşedintele CCR, fost deputat PSD, de a cenzura opiniile separate ale colegilor săi trezeşte numeroase suspiciuni cu privire la jocurile politice pe care le face această instanţă, care nu se supune niciunui control al statului şi ale cărei decizii sunt obligatorii pentru toţi. Acţiunea de cenzură nu îl vizează însă şi pe Valer Dorneanu, cel care a exprimat, la rândul său, o opinie separată, dar favorabilă liderului PSD, Liviu Dragnea.

Industria chimică (substanţe şi produse chimice) a exportat anul trecut produse de 1,6 mld. euro şi a importat de 5,6 mld. euro, astfel că deficitul de 4 mld. euro anul trecut plasează sectorul în topul deficitelor în comerţul internaţional de bunuri, observă Ziarul Financiar. Virgiliu Băncilă, preşedintele combinatului Chimcomplex Borzeşti, parte a grupului SCR, spunea recent că în România a dispărut producţia de cauciuc sintetic, fibră sintetică, polistiren, polietilenă, producţia de pesticide, iar piaţa locală a devenit astfel o prizonieră a importurilor. Cei mai mari zece jucători din industria chimică adunau 12.000 de angajaţi în 2007, însă anul trecut aceste firme mai aveau doar 5.800 de salariaţi, dat fiind faptul că sectorul a fost zguduit de intrarea în faliment a producătorului de sodă calcinată GHCL Upsom România (UPS), dar şi de două mari insolvenţe, cea a producătorului Oltchim şi a combinatului Amonil Slobozia.

Turn lusitan, titrează Gazeta Sporturilor, potrivit căreia FCSB îl vrea pe Fernando Venancio, un stoper de 1,86, care joacă la Setubal. Descoperiţi în centrul defensivei, steliştii au oferit 100.000 de euro pentru un împrumut, plus 700.000 de euro pentru un transfer al portughezului.


Ultimele stiri
1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…