Confidenţialitate


Prima pagină | 23 aprilie 2018


Prima pagină | 23 aprilie 2018

Potrivit României Libere, cei care merg la mare de 1 Mai vor plăti, în medie, 955 de lei pe cameră pentru trei nopti, cele mai căutate fiind staţiunile Mamaia, Mamaia Nord, Vama Veche şi Eforie Nord. Turiştii au început să îşi rezerve sejurul de 1 Mai imediat după Revelion, însă vârful a fost înregistrat la începutul lunii aprilie. Cu doar câteva zile rămase până la deschiderea oficială a sezonului estival, operatorii din turism din Mamaia promit că faleza şi spaţiile din faţa hotelurilor vor fi curătate.

Jurnalul Naţional scrie că, în plin proces de insolvență, Tel Drum nu se plânge de lipsă de angajamente. Firma despre care se spune că ar fi a lui Liviu Dragnea a mai primit un contract în Teleormanul natal, de peste 40 milioane de lei, pentru întreţinerea uliţelor judeţene. Ministerul Dezvoltării a decontat pentru anul trecut lucrări de 61 milioane de lei prestate de Tel Drum tot în Teleorman.

Adevărul notează că “fugitivele” Elena Udrea şi Alina Bica pot fi extrădate şi fără tratat bilateral cu România, în baza unei convenţii internaţionale la care Costa Rica este parte. Statul din America Centrală s-a angajat să nu le acorde azil politic celor acuzaţi de corupţie. Nici Radu Mazăre, fugit în Madagascar, nu are o situaţie juridică mai bună.

Ziarul Financiar remarcă un paradox. Statul subvenţionează cultivarea tutunului cu 2.080 de euro pe hectar, în timp ce parlamentarii opoziţiei interzic fumatul “electronic” în spaţiile publice. Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons, o asociaţie de protecţie a consumatorului, consideră că banii alocaţi subvenţionării tutunului ar trebuie să meargă spre alte culturi agricole, mai puţin dăunătoare. Cea de sfeclă de zahăr este de doar 73 de euro pe hectar. “Tutunul este subvenţionat pentru că este o cultură pe cale de dispariţie. Aduce beneficii economice. Alcoolul e la fel de toxic, dar asta nu însemnă că desfiinţăm viile şi livezile, că în felul acesta ne-am întoarce în epoca de piatră”, a spus Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Gazeta Sporturilor publică, de astăzi, stenogramele întâlnirii în care, cu două zile înainte de vot, la 16 aprilie, s-au aranjat alegerile pentru şefia Federaţiei de Fotbal, astfel încât Răzvan Burleanu să câştige un al doilea mandat. Complotiștii din Casa Fotbalului acoperă toată țara, toți electorii și fiecare aspect. Înregistrarea audio dovedește un nivel de manipulare și organizare fără precedent.


Ultimele stiri
Cazul elevului din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și un coleg: „A imitat ceea ce a văzut…

Ședinţa plenului reunit al Parlamentului pentru votul de învestitură a Guvernului Niculescu. Urgențele anunțate: rectificarea bugetară, adoptarea bugetului…

Castravetele mexican, cultivat la Buzău, ar putea ajunge în grădinile românilor din primăvară. Ce gust are și cum…

Atacul cu cuțitul de la școala din Bistrița: bunicul băiatului de 13 ani spune că acesta ar fi…

Zelenski se întâlnește la Oslo cu Steve Witkoff și liderii europeni pentru a discuta încheierea războiului din Ucraina.…

Nicușor Dan convoacă CSAT joi, pe fondul tensiunilor din Marea Neagră | AUDIO

România în Direct. Se votează guvernul Niculescu. Ești pentru sau împotrivă?

Ilfov: Accident grav în Buftea, între un microbuz și o autobasculantă. Doi oameni și-au pierdut viața. 18 persoane,…

Ultimele audieri ale miniștrilor din Guvernul Niculescu-PSD. Avize favorabile pentru miniștrii audiați astăzi. Ședința plenului reunit, programată după-amiază…

Hunedoara: Protest spontan la mina Vulcan, în Valea Jiului. 16 mineri transferați de la Lupeni au refuzat să…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează