Confidenţialitate


Prima pagină, 21 septembrie 2015


Prima pagină, 21 septembrie 2015

Adevărul aminteşte că au trecut 7 ani de la izbucnirea crizei economice. Septembrie 2008 a marcat debutul recesiunii mondiale. La noi, economia şi puterea de cumpărare au stagnat până în 2013, când şi-au revenit. Şomajul şi restanţele la credite au crescut continuu. Adevărul scrie şi că un sat croat de la graniţa cu Serbia a devenit punctul zero al crizei refugiaţilor. În decurs de 72 de ore, 17.000 de refugiaţi au intrat în Croaţia, fiind preluaţi şi duşi mai departe spre Ungaria şi Slovenia, state care, iniţial, au ezitat să-i primească.

România liberă observă pregătirile din țară. O tabără provizorie a fost amplasată în localitatea timişeană Lunga, de la graniţa cu Serbia. O alta va fi ridicată la Stamora Moraviţa. RL explică de ce îl susţine PSD pe Victor Ponta la Palatul Victoria, în ciuda procesului împotriva acestuia, care începe astăzi. Social-democraţii se tem de opoziţie.

Jurnalul naţional consideră că, odată cu moartea lui Corneliu Vadim Tudor, spaţiul public rămâne fără o voce puternică pe zona naţionalistă. Chiar dacă, juridic, Partidul România Mare există, fără tribun ca locomotivă, ideile acestuia nu se fac acuzite. JN scrie şi despre o reţea de „tip Bond” care i-ar uni pe Elena Udrea şi Vasile Blaga. Politicienii sunt terminale ale unei adevărate încrengături din care nu lipsesc nici serviciile secrete sau contractele cu statul acordate în sistem clientar.

Într-un interviu acordat Ziarului Financiar, viceguvernatorul Bogdan Olteanu vorbeşte despre consolidarea sistemului bancar. Potrivit lui, România are prea multe bănci pentru cât business generează economia, companiile şi persoanele fizice. ZF remarcă şi a treia lună de deflaţie. Se duce o luptă tot mai dură între reţelele de comerţ. Anul acesta, s-au organizat 120.000 de promoţii.

Gazeta sporturilor consemnează că omul care l-a inventat pe Laurenţiu Reghecampf ca antrenor continuă războiul cu acesta. Fostul primar din Snagov, Apostol Muşat, recunoaşte că uneori s-a simţit trădat de tehnicianul care atunci pregătea formaţia ilfoveană.


Ultimele stiri
Cum ar putea răspunde NATO unui atac rusesc în țările baltice. Kaliningradul, printre primele ținte | AUDIO

Debitul Dunării, așteptat să crească în urma ploilor anunțate în trei țări din Europa Centrală. Când ar putea…

Proiectul Ghidului de finanţare a bateriilor pentru sisteme fotovoltaice, pus în dezbatere publică. Va avea un buget de…

Cât trebuie să dureze vacanța pentru ca un angajat român să se recupereze. Răspunsul unui studiu european |…

Cinci persoane din Covasna, reținute pentru trafic de persoane și muncă forțată. Victimele ar fi fost exploatate în…

BBC Science: Roboții care ar putea reprezenta viitorul războiului. De la drone la vehicule terestre teleghidate | AUDIO

IMM-urile cer formarea rapidă a unui guvern cu puteri depline: „Avem un stat paralizat, care în niciun fel…

Scandal în industria fertilizării in vitro din Cipru: BBC a identificat cel puțin 30 de copii concepuți cu…

Motorina s-a scumpit din nou, la două zile după ieftinirea cu 68 de bani. Transportatorii cer Consiliului Concurenței…

Nicușor Dan, după decizia CCR pe legea ANI: „Consider că argumentele din sesizarea mea de neconstituționalitate erau foarte…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează