Confidenţialitate


Prima pagină | 21 iunie 2018


Prima pagină | 21 iunie 2018

Adevărul consemnează că fostul ministru Dan Şova va sta 3 ani în inchisoare, fiind găsit vinovat că a luat mită 100.000 de euro pentru a intermedia un contract între CET Govora şi o firmă de avocatură. Fost director al centralei vâlcene, Mihai Bălan a fost condamnat şi el la trei ani de închisoare, dar cu suspendare, urmând să execute 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Jurnalul Naţional scrie despre ţara gravidelor care negociază zodiac bebeluşului. Româncele nu mai nasc pe cale naturală pentru că este mai comod și pentru mamă, și pentru doctor, spun specialiștii. În unele spitale din ţară, procentul nașterilor prin cezariană a ajuns la 90%. Practic, suntem la cealaltă extremă față de 1989, când aceste operaţii reprezentau doar 5%. La ora actuală,  depășim cu mult țările occidentale.

România Liberă scrie că un proiect de regulament prevede că gradul maxim de îndatorare, adică raportul dintre veniturile celui care solicită credit şi rata împrumutului, să scadă drastic la 25-30%, ceea ce ar însemna ca mai puţine persoane se vor califica pentru un împrumut. Creditele în valută, şi a a limitate prin alte tipuri de regulamente, vor deveni practic inaccesibile în condiţiile în care gradul maxim de îndatorare acceptat va fi de doar 15%, în cazul împrumuturilor cu dobânda variabilă.

Ziarul Financiar anunţă că instituţiile financiare nonbancare din piaţa locală au înregistrat un profit total de 664 milioane de lei. Suma este în scădere cu 11% faţă de anul precedent, potrivit BNR. IFN-urile au devenit în ultima perioadă un jucător tot mai active, în special pe zona creditelor acordate populaţiei. Finanţările acordate de acestea au crescut cu peste 25% în 2017.


Ultimele stiri
Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează