Confidenţialitate


Prima pagină | 17 ianuarie 2018


Prima pagină | 17 ianuarie 2018

Adevărul notează că liderii PSD au decis, aproape în unanimitate, să o propună pentru funcţia de premier pe Viorica Dăncilă, social-democrată din Teleorman, care în prezent este şefa eurodeputaţilor formaţiunii. Liviu Dragnea a respins ideea că alegerea a ţinut cont de faptul că atât el, cât şi Vorica Dăncilă, sunt originari din Teleorman. Propunerea a venit din partea lui Niculae Bădălău, numărul doi în partid şi contestatar temporar al faptului că Liviu Dragnea nu se consulta cu el şi conducerea formaţiunii când trebuiau numiţi oameni în diferite funcţii. Viorica Dăncilă s-a angajat să respecte programul de guvernare şi să susţină modificarea legilor Justiţiei.

Jurnalul Naţional observă că Viorica Dăncilă este al treilea as din mâneca PSD. Numele europarlamentarului a fost vehiculat şi la precedentele nominalizări pentru postul de premier. De această dată, zvonurile au devenit certitudine, însă decizia finală îi va aparţine preşedintelui. Klaus Iohannis a programat pentru astăzi negocieri cu partidele parlamentare.

România Liberă consemnează că declaraţ­ia 600 le încinge nervii contribuabililor. După ce a lovit companiile cu o multitudine de modificări fiscale de amploare impuse peste noapte, nici persoanele fizice nu scapă de calvarul fiscal. O nouă declaraţie obligatorie de venituri la ANAF, formularul 600, a fost aprobată cu doua zile înainte de finalul lui 2017. Haosul generat de transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat loveşte şi în persoanele fizice care obţin venituri din activităţi independente.

#rezistă, titrează Gazeta Sporturilor. Simona Halep s-a calificat în turul doi la Australian Open, dar s-a accidentat la gleznă, punctul său nevralgic. Românca trebuie să se refacă până joi, când o întâlnește pe canadianca Eugenie Bouchard. Anul trecut, la Roland Garros, Simona Halep a ajuns în finală, jucând tot turneul cu ligamentul gleznei drepte rupt.


Ultimele stiri
Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează