Confidenţialitate

Prima pagină | 14 februarie 2019


Prima pagină | 14 februarie 2019

Potrivit Adevărul, medicii falşi scapă în România. Subiectul italianului cu opt clase care făcea operaţii estetice readuce în actualitate cazul François Pinori, un fals ortoped francez care a operat zeci de pacienţi, în urmă cu 15 ani la Timişoara. La finalul anchetei, a fost pedepsit doar cu o amendă.

Jurnalul Naţional remarcă lecția PSD de Putere fără putere. De la refuzul, fără justificare, al preşedintelui Klaus Iohannis, din decembrie 2016, de a o desemna pe Sevil Shaidehh pentru funcţia de premier, până la bugetul de stat pe anul 2019, PSD a făcut o serie de concesii inexplicabile. Partidul lui Liviu Dragnea a abdicat de la dezideratele pe care le-a anunţat, prin toţi comunicatorii, atunci când aceştia se refereau la bătălia pentru reinstaurarea normalităţii în România.

România Liberă observă că Germania si Rusia sunt hotărâte să ducă la bun sfârşit proiectul gazoductului North Stream 2 chiar cu riscul de a diviza Uniunea Europeană şi în pofida opoziţiei acerbe a Statelor Unite. În lungime de 1.200 de kilometri, conducta va fi realizată de Gazprom împreună cu firme din Germania şi Franţa. Gazele naturale vor fi transportate din Rusia spre Germania prin Marea Baltică, ocolind Polonia, Ucraina şi ţările baltice. Celor doua conducte deja existente în primul proiect li se adaugă anul acesta North Stream 2, un proiect cel puţin la fel de discutat şi contestat ca şi fratele sau, North Stream 1 (comparat în 2006, de ministrul de Externe al Poloniei, Radoslav Sidorski, cu Pactul Molotov-Ribbentrop), perceput de mulţi ca o cale de divizarea Europei şi mijloc de şantaj din partea Rusiei. Unii comentatori au mers chiar până la a prezice că North Stream 2 va ridica o nouă cortină de fier între statele din vestul şi din estul Europei. Practic, prin acest proiect, Germania şi Rusia scot SUA din vestul Europei, un status quo geopolitic european ce a funcţionat după al Doilea Război Mondial, fiind înlăturat printr-o conductă de gaze.

Potrivit Ziarului Financiar, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare estimează că efectele directe şi indirect ale unei ieşiri fără acord a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea eroda cu 4-5% PIB-ul Europei de Est până în 2021. Industria auto ar fi în mod deosebit afectată. În acelaşi timp, un număr de companii britanice riscă extincţia în cazul materializării scenariului unui Brexit fără acord. Companiile est europene sunt îngrozite de haosul care ar urma unui divorţ fără acord. Comerţul Marii Britanii cu Europa Centrală şi de Est este deja afectat, iar PIB-ul regiunii ar putea scădea cu 5%, scrie The Guardian.

Se întorc granzii în Grant, titrează Gazeta Sporturilor. Giuleștenii vor să îl convingă pe Mircea Lucescu să revină la clubul alături de care a cucerit titlul în 1999. Dacă va accepta, Il Luce va face din nou echipă cu George Copos, care se implică financiar la Rapid.

 


Ultimele stiri
BNR: Scad investițiile străine și crește datoria externă

Concurs internațional de trăsuri în județul Covasna. Zeci de cai frumoși participă. Spectatorii, invitați să urmărească probe de…

Angajații Romsilva au primit, în ultimii 7 ani, bonusuri de peste un miliard de lei

Ilie Bolojan: „Avem un deficit bugetar foarte mare. În 2024 cheltuielile statului au crescut cu 19%”. Șeful Senatului…

Arad: Suspiciune de fraudă la bacalaureat. Doi elevi au fost duși la audieri după ce au fost prinși…

Primarul din Târgu Jiu, enervat că angajați ai instituției au vorbit cu jurnaliștii despre o anchetă legată de…

Ajutor de stat pentru plata facturilor la energie, acordat de la 1 iulie pentru românii cu venituri mici.…

Sondaj INSCOP: 45% dintre români nu știu ce s-a întâmplat în București în 13-15 iunie 1990. Peste jumătate…

Dominic Fritz, ales noul președinte al USR

„Trenurile Soarelui” vor circula până pe 7 septembrie către și dinspre litoral. Probleme cu aerul condiționat vor fi…



Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.