Confidenţialitate

Prima pagină | 13 martie 2018

Adevărul scrie că Ministerul Apărării a primit dezlegare de la Guvern să înceapă o campanie de angajări masive în sistem. Concret, 6.400 de posturi au fost deblocate în Armată. În perioada următoare, vor fi încadraţi soldaţi, subofiţeri, maiştri militari, ofiţeri, dar şi 400 de medici şi 50 de psihologi. Se caută şi rezervişti voluntari. După recrutare, candidatul va trece prin testele de selecţie şi va intra în programul de instruire.

Jurnalul Naţional observă sindromul salvărilor care nu mai vin. Ambulanța din România este veche, ruginită, fără personal și ajunge târziu la solicitări. S-a întâmplat și sâmbătă, la Brașov, acolo unde un tânăr a așteptat, în plină criză de epilepsie, mai mult de o jumătate de oră să apară un echipaj. În tot acest timp, a fost păzit de un salvamontist și de un jandarm.

Potrivit României Libere se pregăteşte o revoluţie pentru modul în care sunt trataţi restanţierii preluaţi de la bănci de firmele specializate în recuperarea creanţelor. Un proiect de lege care modifică OUG 50/2010 privind creditele pentru persoane fizice a ajuns în comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor, după ce a fost aprobat de Senat. Firmele de recuperare nu vor mai putea să le ceară debitorilor sume care să depăşească dublul valorii la care ele au cumpărat creanţele de la bănci. Cu alte cuvinte, datoriile românilor la firmele de recuperări pot să scadă şi cu 80%.

Ziarul Financiar analizează profilul celor 100.000 de firme intrate în insolvenţă în România. Potrivit unui studiu, antreprenorii din estul ţării au greşit cu sufletul, au pierdut controlul cheltuielilor, lăsându-se pradă iluziei că deţin controlul. În schimb, în centru, nord şi vest, patronii firmelor intrate în insolvenţă au greşit mult pe partea ce ţine de raţiune, au investit greşit, nu au cunoscut piaţa, concurenţa, au greşit la calcule, iar în final profiturile nu au acoperit cheltuielile. Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari spune că întreruperea activităţii unei companii şi transferul afacerii pe numele altei firme a devenit un sport naţional.

Potrivit Gazetei Sporturilor, 12 puncte ar fi fost diferenţa de puncte dintre CFR şi FCSB fără contribuţia lui Constantin Budescu. Trupa din Gruia ar fi practic campioană, iar derby-ul de duminică seară n-ar mai fi contat aşa mult. Comisia Centrală a Arbitrilor ia în calcul să-l trimită la Cluj pe Ovidiu Haţegan, central alături de care ardelenii nu au pierdut niciun meci în ultimul an şi jumătate, iar roş-albaştrii au câştigat o singură partidă.