Confidenţialitate


Prima pagină, 13 iunie 2017


Prima pagină, 13 iunie 2017

Potrivit României Libere, accidentul aeronavei MiG 21 LanceR care s-a prăbuşit în judeţul Constanţa demonstrează, din nou, starea precară în care se află Forţele Aeriene ale României. Deşi aparatele ar fi trebuit retrase din exploatare de ani de zile, ele continuă sa fie utilizate, pe riscul lor, de piloţii militari români.

Politicienii rămân fără popor, titrează Adevărul, comentând prezenţa penibilă de la alegeri locale parţiale. Doar o treime dintre cetăţenii cu drept de vot au mers la urne, rata de 33,04% fiind cu 15 procente mai redusă faţă de scrutinul din iunie 2016. În total, PSD a câştigat 27 de primării, PNL a obţinut portofoliile de primar în 5 oraşe şi 11 comune, 4 primării au fost câştigate şi de candidaţii ALDE, iar PMP a câştigat două primării.

Jurnalul Naţional scrie că un proiect de modificare a Legii 217/2003 i-ar putea băga la închisoare pe soții violenți. Pe lista noutăţilor sunt pedepsele inclusiv pentru violența emoțională. Totodată, s-ar putea ridica pragul pentru încălcarea ordinului de restricție, care acum este de cel mult un an. Polițiștii vor avea mai multe atribuții, pentru a interveni direct, în cazul unui conflict în cuplu.

Ziarul Financiar observă că, după o inaugurare cu fast de faţă cu premierul, Tarom ţine în hangar cele două aeronave Boeing cumpărate luna trecută. Compania de stat pierde zilnic pasageri în favoarea operatorilor low-cost. Tarom a renunţat recent la mai multe curse internaţionale cu plecare din Iaşi, iar în câteva zile Wizz Air şi Blue Air au anunţat că vor opera zboruri pe unele dintre aceste rute. În plus, Tarom se luptă de opt ani cu pierderile, avalanşa de manageri care s-a perindat la conducerea companiei nereuşind să aducă compania pe profit în ciuda faptului că piaţa globală este în creştere.

Gazeta Sporturilor scrie că selecţionerul a răbunit, luni, în conferinţa de presă. Cristoph Daum se plânge că are cel mai mic contract financiar din carieră. Neamţul spune că roadele muncii sale se vor vedea în viitor, fiind adus la cârma naţionalei pentru a o califica la Euro 2020, nu neapărat la Mondialul din 2018, găzduit de Rusia.


Ultimele stiri
Ion Bogdan Lefter: Un guvern condus de Alexandru Nazare ar putea fi greu de învestit. „Nu ar rezolva…

Bacău: Aproape 50 de elevi au ajuns la Urgențe după ce au consumat hrană de la o firmă…

Căciulile din blană de urs ale Gărzii Regelui britanic ar putea fi înlocuite cu unele sintetice | AUDIO

Neînțelegerile pentru formarea guvernului continuă: Deputat USR: „Suntem în această situație din vina exclusivă a PSD și AUR.…

Raport: Rusia, principala amenințare externă pentru UE. Alegerile anulate din România, date exemple în Parlamentul European: „Va urma…

Guvernul, după protestul ciobanilor din Piața Victoriei: exporturile de oi și capre vor putea fi reluate după aprobarea…

Nicușor Dan condamnă violențele de la protestul ciobanilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va…

Ciobanii au părăsit Piața Victoriei după izbucnirea violențelor cu jandarmii. 47 de persoane au fost duse la poliție…

Cristian Tudor Popescu: „Pentru mine, Nicușor Dan este o conservă. Fabricată cu mulți ani înainte, plasată și deschisă…

Maramureș: Un bărbat s-a baricadat în sala de clasă a unei școli din Baia Mare. Profesor: „El era…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează