Confidenţialitate


Prima pagină | 10 noiembrie 2017


Prima pagină | 10 noiembrie 2017

Gicu cel mare, titrează Gazeta Sporturilor. Naţionala lui Cosmin Contra s-a distrat cu cea a lui Mircea Lucescu. România a învins Turcia cu 2 – 0. Gheorghe Grozav a reuşit o dublă pentru tricolori.

Ziarul Financiar scrie despre cele 4 milioane de angajaţi din privat, care aşteaptă cu sufletele la gură să vadă ce salarii vor avea din 2018. Angajatorii admit că, în contextul actual al crizei de personal, este puţin probabil scenariul în care lefurile nete ale angajaţilor scad. În timp ce unele companii vor să vadă cum apar modificările legislative în Monitorul Oficial înainte de a-şi face calculele, altele spun că schimbarea nu trebuie să-i sperie pe investitori, fiind un ‘hop’ peste care se poate trece.

România Liberă observă costul politicilor haotice. Inflaţia creşte peste aşteptari, iar leul slăbeşte. Stimularea excesivă a consumului, prin majorarea nesustenabila a salariilor şi pensiilor se întoarce ca un boomerang. BNR estimează acum că inflaţia va ajunge la 2,7%, în loc de 1,9%, conform ultimei prognoze. Totodată, moneda naţională va intra într-o perioada lungă de depreciere.

Adevărul observă cearta jenantă de la uşa lui regelui Mihai. Moştenitorii suveranului şi fostul principe Nicolae sunt în plin scandal, după ce nepotul căzut în dizgraţie a încercat să-l viziteze pe bunicul său, aflat pe patul de moarte, dar nu a fost lăsat. S-a ajuns la plângeri depuse la poliţie şi la scrisori în care mama lui Nicolae, principesa Elena, se dezice de acesta.

Potrivit Jurnalului Naţional, peste 78.000 de români sunt diagnosticaţi, în fiecare an, cu o formă de cancer, şi aproape 48.000 de pacienţi mor din această cauză. Specialiştii estimează că incidenţa bolilor oncologice va creşte în următorii ani, la nivel mondial. Prin urmare, este necesară asigurarea accesului la tratamente inovatoare pentru un număr cât mai mare de pacienţi oncologici, avertizează experţii.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează