Confidenţialitate


Prima pagină | 10 decembrie 2018


Prima pagină | 10 decembrie 2018

Sub titlul “Alianţa Vestului”, Adevărul observă că Ardealul ia distanţă faţă de guvernarea de la Bucureşti. Patru oraşe dezvoltate din Transilvania, Arad, Timişoara, Oradea şi Cluj-Napoca, toate conduse de edili liberali, îşi propun să realizeze proiecte comune în domeniul infrastructurii şi al dezvoltării. Guvernarea PSD este acuzată de ineficienţă în atragerea de fonduri europene. Social-democraţii au reacţionat prin critici la adresa demersului şi invocă un pericol la adresa integrităţii ţării.

România Liberă notează că mediul academic critică proiectul “România Educată”, lansat de şeful statului. Iniţiativa prezidenţială prezintă măsuri eșalonate până în anul 2030, care ar urma să realizeze, printre altele, o rată de promovare de cel puţin 80% a testării de la finalul ciclului gimnazial și de cel puțin trei sferturi la Bacalaureat. Profesorul Mircea Miclea, fost ministru al Educației, se teme că acest proiect are pentru Klaus Iohannis doar „o funcţie electorală“ şi este doar “o colecţie de păreri”.

Jurnalul Naţional scrie despre aritmetrica dezastrului. Printr-o nouă formulă de taxare a gazelor extrase din România, autoritățile își pun în cap mediul de afaceri din domeniu. Guvernul riscă desființarea a 45.000 de locuri de muncă și pune în pericol securitatea energetică. Industria de profil contribuie cu peste 3 miliarde de euro la Produsul Intern Brut.

Ziarul Financiar consemnează că agricultura a fost vedeta economiei în trimestrul al treilea. Sectorul a contribuit cu 10,5% din Produsul Intern Brut. Anul agricol de excepţie a ajutat la avansul de 4,3% în trimestrul al treilea. Construcţiile însă suferă, înregistrând un minus de 0,2%.

Gazeta Sporturilor scrie despre eşecul dramatic înregistrat, aseară, de naţionala de handbal feminin. România a fost învinsă de Olanda, care s-a impus cu 29 la 24. Totuşi, lupta pentru semifinale rămâne deschisă.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează