Confidenţialitate


Prima navă de croazieră din acest an a sosit în portul Constanța


Prima navă de croazieră din acest an a sosit în portul Constanța

A sosit, în portul Constanța, prima navă de croazieră din acest an.

Este o navă fluvială, cu 200 de turiști americani la bord, care vor vizita litoralul, Capitala României și Transilvania. O croazieră pe Dunăre durează 14 zile, cu escale în 7 țări, și costă între 5000 și 15.000 de dolari.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Viking Rinda este numele navei fluviale de pasageri care a deschis sezonul de croaziere din acest an. Are 95 de cabine, două restaurante, o bibliotecă, terase și un bar de sticlă ce permite vederi panoramice. Mulți dintre cei 50 de membri ai echipajului sunt români.

Adrian Zămoșteanu este directorul de programe al navei:

„Am pornit de la Viena și am venit până la Constanța. Am trecut prin Slovacia, Ungaria, prin Croația, Serbia, Bulgaria și România. Am fost în toate capitalele”.

Cei 200 de turiști americani stau trei zile în România.

„Ne place vinul și să vizităm cramele de aici e minunat.  Bineințeles ne interesează istoria locului, din Constanța, Transilvania. Avem un sejur excelent”, și-a arătat încântarea o turistă.

Nava Viking Rinda este prima dintr-o serie de 34 care vor acosta la Constanța. Toate navighează pe Dunăre, spune agentul Constantin Șoimu:

„Navele fluviale de pasageri, numărul lor a crescut. În schimb, navele maritime, din păcate nu mai vin și asta doar din cauza războiului din Marea Neagră”.

Pentru acest sezon de croaziere sunt programate și 5 nave maritime, dar sosirea lor nu este confirmată, deocamdată. Cel mai bun an a fost în 2014 când în portul Constanța au acostat 90 de nave transoceanice cu un număr total de 70.000 de pasageri la bord.

Foto: Ghiulfer Predescu


Ultimele stiri
Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează