Confidenţialitate


Prima groapă în Ocolitoarea Bacăului, tronson inaugurat de Iohannis și Orban


Prima groapă în Ocolitoarea Bacăului, tronson inaugurat de Iohannis și Orban

Un service auto din Bacău a postat online imagini cu prima groapă apărută pe varianta ocolitoare a orașului Bacău.

Tronsonul din A7 a fost inaugurat, miercuri, în săptămâna alegerilor parlamentare, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Ludovic Orban.

“Fără parapeţi de protecţie pe 3 km, fără dispozitive de acoperire a rosturilor de dilataţie (au turnat afalt sa dea bine la presă) şi cu alte elemente de siguranţă lipsă. Câteva ore mai târziu primele maşini îşi spărgeau jantele în găurile apărute la rosturile nefinisate. Vă aduceţi aminte de inaugararea lui Ponta din 2014? Este că nu avem nici o diferenţă?”, a notat un internaut pe un grupul de Facebook intitulat “Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR S.A”.

Compania de Infrastructură Rutieră a transmis, joi seară, că deteriorările au fost determinate de o eroare de fabricație. Potrivit CNAIR, au fost realizate lucrări de remediere, iar acum se circulă în condiții de siguranță.

“Imediat ce a fost constatată această problemă, antreprenorul a semnalizat zona respectivă şi a executat în regim de urgenţă lucrările de remediere, astfel încât la această oră se circulă în condiţii de siguranţă pe toată lungimea VO Bacău. Având în vedere că, până la recepţia finală a lucrărilor, constructorul mai are de realizat astfel de rosturi, circulaţia pe acest obiectiv se desfăşoară cu restricţie de viteză de 90 km/h”, menţionează CNAIR.

Varianta de Ocolire a municipiului Bacău a costat 668,33 milioane de lei (fără TVA), iar antreprenorul care s-a ocupat de execuţia porţiunii de drum a fost Asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL. Sursa de finanţare o reprezintă fondurile europene nerambursabile.

Lungimea întregii lucrării este de 30,843 km. Proiectul a constat în construcţia a şapte poduri, opt pasaje, un nod rutier, şapte intersecţii de tip giraţii şi o parcare de scurtă durată.

 


Ultimele stiri
Crevetele de apă dulce, specie originară din Asia, se răspândește în Dunărea inferioară și în apropierea Deltei |…

PSD sesizează Comisia LIBE din Parlamentul European, acuzând PNL de atacuri la adresa independenței justiției din România

Traseu spectaculos pentru Turul Franței 2026. Cursa pornește anul acesta din Barcelona | AUDIO

Ilie Bolojan, prima reacție în cazul căminelor ilegale din Bihor: „Nu am avut interacțiuni cu reprezentanții acestei asociații”…

Viorel Pașca, în așteptarea deciziei instanței privind propunerea DIICOT de arestare preventivă: „Sunt mândru de ce am făcut,…

CSM și mai multe instanțe acuză conducerea PNL că încearcă să subordoneze justiția după contestarea deciziilor Tribunalului București…

O pisică a fost salvată noaptea trecută după ce s-a ascuns timp de cinci zile în tunelul de…

Aparținătorii persoanelor relocate din căminele lui Pașca pot solicita informații despre starea lor. Contactul oferit de ministrul interimar…

Curtea de Conturi reclamă un prejudiciu de aproape 30 de milioane de euro la ONJN. Inspectorii au sesizat…

Reacția ÎCCJ după anunțul lui Bolojan privind sesizarea CCR în conflictul privind plata restanțelor salariale ale magistraților: „afectează…