Confidenţialitate


Prima fotografie a ceremoniei de învestire a unui președinte american


Prima fotografie a ceremoniei de învestire a unui președinte american

Prima fotografie a ceremoniei de învestire a unui președinte american a fost realizată acum 160 de ani de către fotograful John Wood.

Pe 4 martie 1857, John Wood realiza prima fotografie cunoscută public până în prezent a ceremoniei de învestire a unui președinte american, mai exact a celui de-al 15-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, James Buchanan.

Ceremoniile de învestire ale președinților americani s-au desfășurat pe data de 20 ianuarie începând cu anul 1937.

Fotograful John Wood a folosit tehnica plăcii umede pentru realizarea imaginii, metodă care era folosită de numai șase ani, la acea dată fiind considerată o tehnică revoluționară.

John Wood lucra, de fapt, pentru arhitectul Capitoliului, care se afla în construcţie, şi avea ca principală sarcină fotografierea desenelor arhitecturale astfel încât să fie ușor de reprodus.

Pentru realizarea muncii sale, el avea o cameră întunecată mobilă, similar unui studio foto pe roți, pentru developarea fotografiilor.

 


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează