Confidenţialitate


Prima ediție a Festivalului Filmului Palestinian (FFP) începe azi la București


Prima ediție a Festivalului Filmului Palestinian (FFP) începe azi la București

Prima ediție a Festivalului Filmului Palestinian (FFP) începe luni la București cu proiecția în premieră în România a multipremiatului film „Wajib – Invitație la nuntă” (2017), regizat de Annemarie Jacir.

Timp de trei zile, spectatorii vor putea să vadă cinci dintre cele mai de succes filme palestiniene recente, printre care și propunerea Palestinei la Premiile Oscar 2019, și să discute cu doi dintre cei mai apreciați cineaști palestinieni – actorul Mohammad Bakri și regizorul Raed Andoni (FOTO).

Festivalul are loc între 26 și 28 noiembrie la Cinema PRO din București.

Premiat anul trecut la prestigioasele festivaluri de la Locarno și Mar del Plata, „Wajib – Invitație la nuntă” („Wajib”, 2017), al treilea film al regizoarei Annemarie Jacir, poate fi văzut în premieră în România la gala de deschidere a FFP, în prezența cunoscutului actor Mohammad Bakri, interpretul rolului principal.

„Vânătoare de fantome” („Ghost Hunting”) a fost ales în 2017 cel mai bun documentar din secțiunea Panorama a Festivalului de la Berlin, iar recent a fost desemnat să reprezinte Palestina în cursa pentru Premiile Oscar 2019. Filmul va fi proiectat în cadrul galei de închidere, cu participarea regizorului Raed Andoni.

Tot de la Festivalul de la Berlin vine și surprinzătorul „Dragoste, furt și alte încurcături” („Love, Theft and Other Entanglements”, 2015), primul film al regizorului Muayad Alayan, unul dintre cei mai originali regizori palestinieni.

Extrem de așteptată este și puternica dramă „3.000 de nopți” („3.000 Nights”, 2015), debutul în lungmetrajul de ficțiune al regizoarei Mai Masri, prezentat la festivalurile de la Toronto, Londra, Busan sau Valladolid.

Al doilea documentar din selecție este „Gaza Surf Club” (2016), realizat de regizorii germani Philip Gnadt și Mickey Yamine și prezentat la prestigioasele festivaluri Toronto și Max Ophüls.

Organizat de Centrul Cultural Palestinian Mahmoud Darwish în parteneriat cu Ministerul Culturii din Palestina și cu Ambasada Statului Palestina la București, FFP își propune să ofere șansa publicului din România să vadă cele mai apreciate filme palestiniene recente și să îi cunoască pe cei mai importanți cineaști palestinieni.

Programul complet și detalii despre filme pot fi găsite pe pagina oficială – www.palestinianfilmfestival.org


Ultimele stiri
Pregătiri pentru CM de Fotbal 2026. Patru câini roboți vor ajuta poliția mexicană în timpul unor intervenții, pentru…

Avocatul Poporului avertizează asupra accesului dificil sau inexistent al copiilor la consiliere psihologică. Lipsa de sprijin a autorităților…

Stare de urgență în Curtea de Argeș, după ce în apa din rețeaua de distribuție a fost găsită…

Vâlcea: Amendă de 13.000 de lei pentru un bărbat care a filmat momentul în care își forța calul…

Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…