Confidenţialitate


Prima dublă donare simultană de plasmă convalescentă a avut loc la Arad


Prima dublă donare simultană de plasmă convalescentă a avut loc la Arad

Premieră în România, la Arad, unde la Centrul de Transfuzie Sanguină a avut loc prima dublă donare simultană de plasmă convalescentă.

Centrul de Transfuzie Sanguină Arad are cel mai mare număr de donatori raportat la fiecare 100 de pacienți COVID-19 confirmați.

Donatorii care au realizat premiera și au donat plasmă simultam sunt soț și soție. E vorba de Monica și Vasile Costea, care au trecut printr-o formă moderată de COVID-19.

Informația apare pe contul de Facebook al directorului companiei de aparatură medicală care a donat Aradului cel de-al doilea aparat de recoltare.

Florin Hozoc a declarat că inedita donare a fost posibilă datorită faptului că s-a instalat zilele trecute la Arad al doilea echipament de plasmafereză oferit de către companie gratuit.

Chiar era nevoie de acest al doilea echipament, fiindcă Aradul e unul dintre cele mai performante județe din România în ce privește recoltarea de plasmă convalescentă, mai spune Florin Hozoc.

La Arad sunt persoane care au donat plasmă și de peste 5 ori. Autoritățile fac permanent apel la donatori.

Pot dona plasmă doar persoanele care s-au vindecat de COVID-19 și îndeplinesc anumite condiții medicale.


Ultimele stiri
Incendiu la un spital din Brașov. O pacientă a fost găsită carbonizată

Universitatea de Medicină “Carol Davila” lansează “Şcoala din spital”, pentru copiii care stau internați perioade lungi

Dâmbovița: Incendiu cu degajare mare de fum. Autoritățile au emis RoAlert

Protest al iubitorilor de animale. Aceștia sunt nemulțumiți de felul în care sunt tratate animalele fără stăpân

După execuția eșuată a unei condamnate, șeful penitenciarelor din Tennessee a demisionat. Deținuta e în spital, în stare…

Protest al transportatorilor la Târgu Jiu | VIDEO

Noi consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Președinția a anunțat calendarul discuțiilor | AUDIO

Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează