Confidenţialitate


Pretul gazelor scade de la 1 aprilie cu cel putin 3% (AUDIO)


Cel puțin până în toamna acestui an, țara noastră va folosi doar gaze din producția internă, a declarat pentru Europa FM președintele ANRE, Niculae Havrileț.

‘

‘

Acesta precizează că, în ultimii ani, a scăzut consumul de gaze pentru populație. Totul se datorează în special românilor care locuiesc în blocuri sau case izolate termic.

‘

‘

Cu toate acestea, Fondul Monetar Internațional cere României să mărească de la 1 iulie prețul gazelor naturale cu aproximativ 7%, așa cum e trecut în calendarul de liberalizare.

‘

Documentul realizat în 2011 nu ar mai fi valabil pentru că s-au schimbat previziunile, a precizat Niculae Havrileț.

‘

Oficialul a spus că Guvernul va negocia acest lucru atât cu FMI, cât și cu Comisia Europeană.

‘

‘


Ultimele stiri
Incendiu la un spital din Brașov. O pacientă a fost găsită carbonizată

Universitatea de Medicină “Carol Davila” lansează “Şcoala din spital”, pentru copiii care stau internați perioade lungi

Dâmbovița: Incendiu cu degajare mare de fum. Autoritățile au emis RoAlert

Protest al iubitorilor de animale. Aceștia sunt nemulțumiți de felul în care sunt tratate animalele fără stăpân

După execuția eșuată a unei condamnate, șeful penitenciarelor din Tennessee a demisionat. Deținuta e în spital, în stare…

Protest al transportatorilor la Târgu Jiu | VIDEO

Noi consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Președinția a anunțat calendarul discuțiilor | AUDIO

Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează