Confidenţialitate


Președintele Nicușor Dan va da în judecată Autoritatea Electorală Permanentă, după ce nu i-a rambursat un milion de lei pentru campania electorală | AUDIO


Președintele Nicușor Dan va da în judecată Autoritatea Electorală Permanentă, după ce nu i-a rambursat un milion de lei pentru campania electorală | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Președintele Nicușor Dan va da în judecată Autoritatea Electorală Permanentă, care nu i-a rambursat un milion de lei pentru campania electorală. Potrivit HotNews, motivele AEP sunt legate de identificarea unor donații și materiale de propagandă electorală neconforme.

Președintele României, Nicușor Dan: „AEP mi-a restituit 60 de milioane, deci cu un milion de lei mai puțin, aproximativ”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Eu am cheltuit în cele două tururi 61 de milioane de lei, din care 58,5 milioane împrumutați, iar 2,5 milioane donați. AEP mi-a restituit 60 de milioane, deci cu un milion de lei mai puțin, aproximativ. O să contestăm asta, o să fie un proces, și procesul ăsta va dura, așa cum știu eu instanțele de contencios, cam doi ani”, a declarat președintele României, Nicușor Dan.

Președintele României, Nicușor Dan: „Eu cred că nu se dau suficienți bani pentru zona civică”

Președintele mai spune că, după ce va plăti sumele împrumutate, va rămâne cu un milion și jumătate de lei din donații, pe care vrea să îi dea mai departe unor asociații civice. La fel și restul de un milion de lei – dacă va câștiga procesul cu AEP.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Eu cred că nu se dau suficienți bani pentru zona civică, pentru oamenii care să se ducă să pună întrebări la autorități, să dea autoritățile în judecată, să constrângă autoritățile să respecte legea. Eu cred că acolo trebuie dați banii. Nu aș vrea să aleg eu o astfel de cauză, ci să facem un fel de concurs, deci o să mai dureze”, a mai spus președintele României, Nicușor Dan.


Ultimele stiri
Bisericile fortificate din Transilvania au atras anul trecut peste un milion de turiști | AUDIO

De Buna Vestire, peștele proaspăt este mai scump cu aproape 8% față de anul trecut | AUDIO

Campania de primăvară în agricultură începe cu întârziere. Ministerul Agriculturii are datorii de peste patru miliarde de lei pentru…

Ordonanța de urgență privind criza carburanților va fi adoptată în ședința ordinară de joi a Guvernului | AUDIO

Danemarca: Mette Frederiksen și-a depus demisia după rezultatul slab al social-democraților la alegerile parlamentare

Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced. Alina…

Fraudă cu stupi de albine, în valoare de 1,3 milioane de euro. Parchetul European anchetează mai multe persoane…

România în Direct. Epidemie de obezitate și diabet în România. Ce e de făcut?

Sondaj IRSOP: Șase din zece români susțin că trăiesc mai rău decât anul trecut | AUDIO

A doua zi Summitului Global al Coaliției „Pregătind viitorul împreună”, inițiat de Melania Trump. Delegația României, din care…