Confidenţialitate


Preşedintele Klaus Iohannis se află în vizită oficială în Spania


Preşedintele Klaus Iohannis şi Carmen Iohannis fac o vizită oficială în Spania, în perioada 12-14 iulie, la invitaţia majestăţilor lor Regele Filipe al VI-lea şi Regina Letizia, în cadrul căreia şeful statului se va întâlni şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din această ţară.

Programul vizitei include primirea, luni, preşedintelui român de către Regele Spaniei şi convorbiri oficiale între cei doi şefi de stat, la Palatul Zarzuela din Madrid.

Felipe al VI-lea şi Regina Letizia vor oferi, luni, un dejun oficial la Palatul Regal în onoarea lui Klaus şi Carmen Iohannis. La dejun vor participa şi premierul Mariano Rajoy, împreună cu soţia sa, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, preşedinţii Tribunalului Suprem şi Tribunalului Constituţional, precum şi personalităţi din mediile politic, economic, academic, cultural din Spania, şi reprezentanţi ai comunităţii româneşti din această ţară.

Tot luni, şeful statului va avea convorbiri oficiale cu premierul Mariano Rajoy, urmate de o conferinţă de presă comună.

Klaus Iohannis se va întâlni și cu preşedintelui Senatului spaniol.

“Un moment important al vizitei” îl reprezintă întâlnirea preşedintelui cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Spania, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.


Ultimele stiri
Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră