Confidenţialitate


Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind sistemul public de pensii


Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind sistemul public de pensii

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind sistemul public de pensii.

Legea – contestată iniţial la Curtea Constituţională -prevede, printre altele, o creștere a punctului de pensie care va intra în vigoare treptat, începând cu 1 septembrie anul acesta și pana in septembrie 2021.

Punctul de pensie va creşte gradual, ajungând în 2020 la o dublare a pensiilor. De la 1 septembrie punctul de pensie va creşte, însă, cu doar 15 %, ajungând la 1.265 lei.

Legea stabileşte vârsta standard de pensionare – 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 pentru femei. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar stagiul complet, care cuprinde și perioadele asimilate, este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Potrivit legii, femeile care au realizat stagiul minim de cotizare și care au născut 3 copii și i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază, la cerere, de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare.

La reducerea prevăzută se adaugă câte un an în plus începând cu al patrulea copil.

Totodată, pensionarii de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate au dreptul, în afara pensiei, la o indemnizaţie pentru însoţitor de 50% din salariul de bază minim brut pe țară

Opoziția şi preşedintele Iohannis au spus în nenumărate rânduri că Guvernul nu are bani pentru majorările promise. Însă, în Parlament, legea a trecut fără nici un vot împotrivă.


Ultimele stiri
PNL și USR sesizează CCR privind numirea conducerii interimare a Societăţii Române de Televiziune. Dimitriu: PSD și AUR…

Novak Djokovic a câștigat al 102-lea titlu din carieră, după abandonul lui Alex de Minaur la Beijing

Prahova: O tânără de 17 ani ar fi fost violată în grup într-o clădire abandonată. Cinci tineri sunt…

Bărbatul suspectat că și-ar fi ucis iubita și apoi ar fi aruncat-o în râul Olt, adus în țară.…

Sorin Grindeanu: Vrem să avem discuții aplicate cu premierul desemnat, Luca Niculescu, să vedem cum gândește gestionarea țării.…

Iași: Primarul Mihai Chirica, pus sub urmărire penală de DNA. Acuzații privind achiziția fictivă a 542 de tone…

Reacția lui Cristian Tudor Popescu după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au cântat „Veșnica pomenire”: „Ceea ce am…

Piața Victoriei. Cine va face parte din guvernul Luca Niculescu? Invitat este analistul politic Adrian Zăbavă

Vâlcea: Un autocamion a intrat într-o pompă de alimentare cu carburant, la o stație din Călimănești. Șoferul, transportat…

Parlamentul European a aprobat programul AGILE pentru a stimula companiile să dezvolte tehnologii mai eficiente de apărare |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează