Confidenţialitate



Preşedintele Iohannis trimite la reexaminare legea privind reforma în sănătate


Preşedintele Iohannis trimite la reexaminare legea privind reforma în sănătate

Președintele Klaus Iohannis refuză să promulge legea de aprobare a OUG 79/2016  privind reforma în sănătate.

Șeful statului a retrimis-o la Parlament, arătând, între altele, că sunt abrogate prevederi importante privind conflictul de interese al șefilor de spitale.

Ordonanța de urgență aprobată anul trecut de Guvernul Cioloș depolitiza sistemul medical, însă legea prin care a fost adoptată de Parlament – care, de altfel, l-a nemulțumit și pe președinte – a modificat-o substanțial.

Ordonanţa de Urgenţă privind managementul spitalelor a fost adoptată în noiembrie 2016 de Guvernul Cioloş.

Ministrul Sănătăţii de la acea vreme Vlad Voiculescu spunea, între altele, că reforma propusă nu le mai permite managerilor de spitale să dețină funcții de conducere în partide politice.

De asemenea, erau extinse şi incompatibilităţile pentru manager şi ceilalţi membri ai conducerii unui spital.

Ordonanța mai prevedea și extinderea conflictului de interese și la rudele șefilor de spitale.

În Parlament, însă, toate aceste prevederi au fost abrogate, iar forma finală, trimisă spre promulgare, era modificată substanțial.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că nu o va promulga și retrimis-o la Parlament pentru reexaminare.


Ultimele stiri
Valentin Mihăilă şi Nicolae Stanciu, indisponibili pentru meciurile României din Liga Naţiunilor

Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni

Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei de la Cernavodă, estimată pentru marţi

Referendum local la Răşinari / Peste 98% dintre localnici au votat împotriva deschiderii unei exploatări miniere | AUDIO

POLONIA: Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

PNL dă în judecată foștii lideri ai partidului pentru recuperarea sumelor provenite din datorii și contracte încheiate cu…

Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti / Are întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul…

Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează