Confidenţialitate


Președintele Iohannis, la tribuna Adunării Generale a ONU


Președintele Iohannis, la tribuna Adunării Generale a ONU

Președintele Klaus Iohannis va susține, miercuri, de la ora 17.00, intervenția națională în cadrul dezbaterilor generale prilejuit de cea de-a 72-a sesiune a Adunării Generale a ONU, care se desfășoară la New York.

Potrivit Palatului Cotroceni, în discursul din plenul forului, șeful statului va pune accent pe importanța unei ordini internaționale bazate pe principii și reguli, pe statul de drept la nivel internațional, pe nevoia întăririi ONU și adaptării sale la provocările actuale.

Președintele va sublinia, totodată, necesitatea unui răspuns eficient pentru principalele provocări la adresa păcii și securității internaționale și din regiunea noastră.

Miercuri dimineața, în marja reuniunii, șeful statului se va întâlni cu premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, iar ulterior va participa la lansarea ‘Raportului comun HeForShe 10x10x10 Impact Champions’, care promovează egalitatea de șanse între bărbați și femei.

Tot miercuri, Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și va participa la evenimentul organizat de România — “Making education for peace”.

Administrația Prezidențială a anunțat că șeful statului va sublinia rolul pe care îl are educația inclusivă și de calitate pentru toți în prevenirea conflictelor, a radicalizării tinerilor și a violenței, în promovarea tinerilor ca actori esențiali ai păcii, respectiv importanța asigurării accesului la educație ca drept fundamental al omului și a educației ca factor de progres în societate, de natură să conducă la atingerea obiectivelor ONU.

Joi, Klaus Iohannis va merge la Philadelphia, unde va vizita Liberty Bell și complexul Independence Hall, având programată o întâlnire cu membrii comunității de români din zonă.

 


Ultimele stiri
Piața Victoriei. Cine va face parte din guvernul Luca Niculescu? Invitat este analistul politic Adrian Zăbavă

Vâlcea: Un autocamion a intrat într-o pompă de alimentare cu carburant, la o stație din Călimănești. Șoferul, transportat…

Parlamentul European a aprobat programul AGILE pentru a stimula companiile să dezvolte tehnologii mai eficiente de apărare |…

Cristian Tudor Popescu, despre premierul desemnat, Luca Niculescu: „Nu are combinageala și teșghetăria de parlament, de partide, de…

Radu Marinescu, înaintea ședinței BPN al PSD: „Opţiunea noastră este să existe cât mai repede un guvern, însă…

UDMR vrea la guvernare, dar nu cu oricine, spune Csoma Botond: „ar fi destul de dificil să intrăm…

Proteste ale elevilor în Franța: părinți și profesori se alătură manifestațiilor. Proteste și în Belgia | AUDIO

Reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă rămân închise până cel puțin la mijlocul lunii octombrie. România va…

Sunt parlamentari din PSD care au semnat pentru suspendarea lui Nicușor Dan, spune purtătorul de cuvânt al AUR…

Premiul Nobel pentru Fizică 2026, acordat cercetătorului Francis Halzen „pentru contribuțiile decisive la Observatorul de Neutrini IceCub”



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează