Confidenţialitate


Preşedintele Iohannis, de Ziua Forţelor Terestre: Competenţa, disciplina şi spiritul dumneavoastră de sacrificiu contribuie la creşterea prestigiului Armatei României


Preşedintele Iohannis, de Ziua Forţelor Terestre: Competenţa, disciplina şi spiritul dumneavoastră de sacrificiu contribuie la creşterea prestigiului Armatei României

Șeful statului a transmis, vineri, un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Forţelor Terestre.

Klaus Iohannis consideră imaginea internaţională pozitivă a României în mediul aliat li se datorează şi acestora, care au demonstrat o pregătire foarte bună, capacitate de integrare rapidă şi eficienţă operaţională în cadrul structurilor NATO.

”Ca în fiecare an, odată cu prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, sărbătorim Ziua Forţelor Terestre, una dintre componentele cele mai importante ale Armatei României, care, cu dăruire, îndrăzneală şi profesionalism, îndeplineşte misiuni deosebit de complexe.

Încă de la începutul pandemiei de COVID-19, militarii Forţelor Terestre au participat la punerea în aplicare a măsurilor stabilite în timpul stării de urgenţă şi, ulterior, a celei de alertă, contribuind la buna gestionare a unei situaţii extrem de dificile.

În perioada următoare, Forţele Terestre trebuie să acţioneze pentru iniţierea şi derularea unor programe de înzestrare consistente, dar şi pentru o cât mai temeinică instruire individuală şi colectivă, inclusiv în cooperare cu aliaţii noştri.

Toate acestea vor contribui semnificativ la continuarea eforturilor pentru consolidarea rolului strategic al României în cadrul NATO şi UE”, notează președintele.

“Datorită nivelului înalt de pregătire a militarilor români, ţara noastră este astăzi un aliat capabil să contribuie activ la securitatea şi menţinerea păcii în regiune şi în Europa, ceea ce consolidează profilul României de partener de încredere în rândul comunităţii internaţionale.

Dragi militari din Forţele Terestre, competenţa, disciplina şi spiritul dumneavoastră de sacrificiu contribuie la creşterea prestigiului armatei României.

Vă îndemn să daţi în continuare exemplu de dăruire profesională şi patriotism. Imaginea internaţională pozitivă a României în mediul aliat se datorează şi dumneavoastră, militarilor din Forţele Terestre, care aţi demonstrat o pregătire foarte bună, capacitate de integrare rapidă şi eficienţă operaţională în cadrul structurilor NATO.

La acest moment aniversar, urez multă sănătate şi succes în îndeplinirea misiunilor tuturor militarilor şi personalului civil din Forţele Terestre, aflaţi la datorie sub faldurile drapelului tricolor.

La mulţi ani!”, conchie Klaus Iohannis.


Ultimele stiri
Cum va arăta guvernul Luca Niculescu. Sebastian Zachmann: „Va veni cu oameni din afara politicii, pentru portofolii-cheie”.  În…

Dominic Fritz, despre noul premier desemnat: „USR va analiza programul, echipa de miniștri și majoritatea care îl susține”

Reacția PNL după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu premier: „vom avea discuții cu premierul…

Sorin Grindeanu, prima reacție după ce diplomatul Luca Niculescu a fost desemnat premier: „noua nominalizare a președintelui continuă…

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat de președintelele Nicușor Dan | AUDIO

Luca Niculescu, desemnat premier de președintele Nicușor Dan: „Am ales persoana care are cele mai mari șanse să…

Consultările pentru desemnarea unui prim-ministru au luat sfârșit. Nicușor Dan va anunța la 21:00 noua nominalizare | VIDEO

Prețul zahărului, la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi ani. Producția globală a fost afectată de…

România pregătește reluarea exporturilor de oi către Libia. ANSVSA negociază și cu alte state | AUDIO

Eurostat face portretul profesorului european. Cifrele Eurostat arată o îmbătrânire a corpului didactic | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează