Confidenţialitate


Președintele Iohannis, către aviatori: Îmi exprim admiraţia faţă de dragostea de zbor şi abnegaţia cu care vă faceţi meseria


Președintele Iohannis, către aviatori: Îmi exprim admiraţia faţă de dragostea de zbor şi abnegaţia cu care vă faceţi meseria

Șeful statului a transmis, joi, un mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, mulţumindu-le piloţilor militari şi civili pentru profesionalismul lor şi sacrificiile făcute şi exprimându-şi ‘admiraţia’ faţă de dragostea de zbor şi de ‘abnegaţia’ cu care aceștia îşi fac meseria.

‘De la înfiinţarea, în 1893, a primei aerostaţii a armatei noastre şi până în prezent, la intrarea în dotare a avionului de luptă F-16, Forţele Aeriene au parcurs un drum lung al evoluţiei, marcat de pasiune, de vocaţia pionieratului, dar şi de sacrificii. (…) În prezent, militarii Forţelor Aeriene participă la misiuni complexe, sub egida NATO, ONU, OSCE şi a Uniunii Europene, dovedind profesionalism şi patriotism. Exemplul de devotament şi cutezanţă al acestor oameni minunaţi reprezintă un reper pentru noi şi generaţiile care vor veni’, scrie în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Președintele Klaus Iohannis îi amintește pe ‘deschizătorii de drumuri’, care au contribuit la dezvoltarea aviaţiei şi a ştiinţei aeronautice româneşti şi mondiale, precum Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă, Elie Carafoli şi Hermann Oberth. ‘Îi sărbătorim, de asemenea, pe cei din aviaţia civilă de transport şi din cea utilitară, dar şi pe împătimiţii aviaţiei sportive, care prin activitatea lor contribuie la dezvoltarea economiei şi la promovarea sportului românesc’, adaugă el.

Klaus Iohannis le mulţumeşte tuturor aviatorilor militari sau civili, care participă la misiuni de salvare-evacuare şi la alte intervenţii de urgenţă, pentru modul exemplar în care îşi fac datoria, atunci când ţara are nevoie de ei.

‘Îmi exprim admiraţia şi recunoştinţa faţă de dragostea de zbor şi abnegaţia cu care exercitaţi această profesie de credinţă, fără să ţineţi cont de restricţiile şi sacrificiile inerente. Vă încurajez să perseveraţi în a vă pregăti şi a vă antrena, pentru a menţine cele mai înalte standarde de profesionalism. Vă asigur de întreaga mea preţuire, vă doresc multă sănătate şi vă felicit pentru modul remarcabil în care vă îndepliniţi misiunile’, potrivit mesajului.


Ultimele stiri
Legea Nordis, promulgată de președintele Nicușor Dan: „Sumele plătite de cumpărători nu pot fi folosite în alte scopuri…

Percheziții ale Parchetului European la Primăria Târgu Jiu. Cercetările au legătură cu unele achiziții făcute în școli cu…

Premierul Bolojan: „Foarte posibil, din această seară alimentarea cu apă menajeră va fi reluată în Prahova. Despre responsabili: „Dacă…

ÎCCJ explică de ce a atacat a doua oară la CCR legea privind pensiile magistraților. Purtătorul de cuvânt…

5 idei de pijamale perfecte pentru o seară de film acasă (P)

Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ninel Peia l-a…

Grecia: Consecințele furtunii Byron în sud-estul Greciei. Străzi inundate și drumuri blocate în Atena. Școlile au fost închise…

Centrala electrică de la Brazi a fost repornită, însă funcționează la capacitate redusă. Ivan: „Suntem pregătiți pentru a…

România în Direct. Alegerile din București. Cine poate repara orașul? | VIDEO

Secţiile Unite ale Curții Supreme sesizează CCR cu privire la proiectul de lege privind pensiile magistraților