Confidenţialitate


Președintele Franței, întâlnire cu Ursula von der Leyen pe tema crizei din agricultură, după ce fermierii francezi au continuat protestele, blocând autostrăzi care leagă Parisul de restul țării | AUDIO


Președintele Franței, întâlnire cu Ursula von der Leyen pe tema crizei din agricultură, după ce fermierii francezi au continuat protestele, blocând autostrăzi care leagă Parisul de restul țării | AUDIO

Sunt proteste ale fermierilor în toată Europa. Cea mai tensionată situație este în Franța, unde fermierii au intrat în cea de-a treia săptămână de acțiuni de protest. S-au înmulțit cazurile în care au vandalizat camioanele cu produse agricole venite de peste granițe. Protestatarii au început de ieri să blocheze rutele de acces către capitală. Aseară a avut loc o întâlnire între reprezentanții manifestanților și cei ai Guvernului. 

Astăzi preşedintele francez Emmanuel Macron va avea o întrevedere la Bruxelles cu preşedinta Comisiei Europene pentru a discuta despre criza din agricultură şi măsurile de sprijin pe care fermierii le cer la nivelul Uniunii Europene.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Președintele Franței, Emmanuel Macron, discută astăzi la Bruxelles cu Ursula von der Leyen despre revendicările fermierilor care au amenințat în repetate rânduri că vor asedia Parisul. Agricultorii sunt nemulțumiți de birocrație și de politicile de mediu care spun că îi împiedică să facă față concurenței. Zilele trecute, au atacat camioane care transportau marfă străină și le-au distrus încărcătura. Premierul Gabriel Attal s-a întâlnit cu mai mulți lideri de sindicat. Discuția a durat mai bine de 3 ore, iar un purtător de cuvânt a anunțat că vor fi luate noi măsuri ca să pună capăt protestelor.

Fermierii din Belgia și Germania s-au alăturat protestelor din UE

Ieri după-amiază, fermierii francezi au început să blocheze cu tractoarele două autostrăzi care fac legătura cu Parisul: A13 în nord-vestul capitalei Franţei şi A4 în est.

Guvernul francez a mobilizat peste 10.000 de forțe de ordine ca să țină situația sub control. Aeroporturile vor rămâne deschise, a anunțat președintele. Pe de altă parte, Ministerul Afacerilor externe din România a emis o atenționare de călătorie referitoare la posibile blocaje în capitala Franței.

Fermierii din Belgia și Germania s-au alăturat protestelor din Uniunea Europeană,  nemulţumiţi de restricţiile ce le sunt impuse prin politicile de mediu ale UE, de pătrunderea liberă pe piaţă a produselor ucrainene, de creşterile de accize la combustibil și de eliminarea unor subvenţii.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Protestele agricultorilor continuă în Franța. Fermierii intenționează să blocheze 8 autostrăzi care leagă Parisul de restul Franței | AUDIO


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează