Confidenţialitate


Presa străină despre situația premierului Victor Ponta


Principalele agenţii de știri internaţionale relatează că premierul Victor Ponta a fost pus sub acuzare pentru acte de corupţie, notând că este prima situaţie de acest fel pentru un prim-ministru în funcţie al României.

“Premierul român, Victor Ponta, a fost inculpat pentru trei capete de acuzare privind acte de corupţie”, relatează BBC, precizând că premierul susţine că este nevinovat.
“Premierul României, social-democratul Victor Ponta, a fost pus sub acuzare pentru corupţie, pentru fapte datând din perioada în care era avocat”, relatează și Agenţia France-Presse.

La rândul lor, jurnaliștii agenției Associated Press subliniază că “Victor Ponta este primul premier în funcţie al României pus sub acuzare şi ale cărui active au fost puse sub sechestru”. Statutul premierului Ponta a fost schimbat din suspect în inculpat, precizează Bloomberg.

Și Euronews a anunțat punerea sub acuzare a premierului român, însă a citat greșit numele lui Victor Ponta. Astfel, pe Twitter, EuroNews a scris că procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lui “Victor Monta”. La puțin timp după aceea, Euronews a corectat greșeala și a cerut scuze.


Ultimele stiri
Proiectul de OUG care prevede declararea situației de criză pe piața carburanților, publicat de Ministerul Energiei. Cu cât…

Dominic Fritz avertizează PSD: „Să înceteze cu crearea unei crize politice artificiale”. Dacă PSD va vota o moțiune…

Atac cu drone la graniţa cu România. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului…

Liderul USLIP, Laviniu Lăcustă, despre simulările examenelor naționale: Nu există un cadru legal pentru organizarea lor. Nu sunt…

Comisia Europeană cere explicații Budapestei după acuzațiile că ministrul ungar de externe l-ar fi informat pe Serghei Lavrov…

Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa