Confidenţialitate


Presa internațională critică modul în care Klaus Iohannis și-a anunțat candidatura la NATO | AUDIO


Presa internațională critică modul în care Klaus Iohannis și-a anunțat candidatura la NATO | AUDIO

Șansele lui Klaus Iohannis la șefia NATO – scad pe zi ce trece. Presa internațională critică felul în care președintele României și-a anunțat candidatura, dar și momentul ales. Potrivit jurnaliștilor britanici, americani și francezi, candidatura lui Klaus Iohannis a iritat mulți diplomați ai Alianței.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Modul în care a făcut anunțul, momentul ales și lipsa de comunicare cu partenerii arată că Klaus Iohannis nu a înțeles nimic și că nu are calitățile necesare pentru această funcție” – scrie Le Figaro, care citează „un bun cunoscător al NATO”.

Publicația franceză arată că Mark Rutte e favorit și scrie despre candidatura lui Klaus Iohannis că „nu are nici cea mai mică șansă de succes, nici măcar în rândul țărilor din flancul estic”.

La rândul lor, Financial Times și Wall Street Journal au abordat subiectul.

Candidatura depusă de Klaus Iohannis „nu este văzută ca o alternativă reală” la Rutte de majoritatea statelor membre, scrie Financial Times, în timp ce The Wall Street Journal susține că momentul ales de Iohannis pentru a-și anunța candidatura „a iritat mulți diplomați ai Alianței”.

Concluzia publicațiilor este că premierul olandez Mark Rutte este favorit, în ciuda rezervelor exprimate de Turcia, Ungaria și Slovacia.

Articolele au apărut în ziua în care începe la Bruxelles reuniunea miniștrilor de Externe ai statelor membre NATO, o ședință la care e de așteptat să fie discutată și succesiunea la șefia Alianței după terminarea mandatului lui Jens Stoltenberg.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Cursa pentru șefia NATO: Marile state occidentale se strâng în jurul lui Mark Rutte | AUDIO


Ultimele stiri
Fragmentul de dronă găsit în apropiere de Portul Midia nu avea încărcătură explozivă

Protest al păgubiților unui dealer auto din Arad. Zeci de clienți au plătit mașini pe care nu le-au…

RO-Alert în Galați și Tulcea, după detectarea unei drone aproape de graniță. Aeronave române și spaniole au fost…

Primul traseu de mountain bike prin podgoriile din Prahova se inaugurează sâmbătă | AUDIO

Înșelăciune cu cazări fictive pe litoral. Zeci de turiști, păcăliți de doi bucureșteni. Cei doi au fost reținuți…

Concursul George Enescu începe duminică. Peste 800 de candidați înscriși, din 58 de țări. Tema din acest an:…

Timișoara, acoperită de un nor de fum, ca efect al incendiilor de vegetație din Serbia. Ce spune prefectul…

Atac cu sabia la un liceu din Suedia. Mai multe persoane au fost rănite

Guvernul nu pregătește noi creșteri de taxe pentru susținerea salariilor bugetarilor, dă asigurări ministrul Pîslaru: „discutăm de reducere…

Skinovate explică diferența dintre acneea activă și semnele rămase după acnee (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează