Confidenţialitate


Preoţii ruşi nu vor pedepse pentru barbaţii care-şi bat nevestele


Preoţii ruşi nu vor pedepse pentru barbaţii care-şi bat nevestele

Patriarhul Rusiei critică un proiect de lege prin care sunt înăsprite pedepsele pentru violenţa domestică.

Înaltul prelat spune că e vorba, de fapt, de o intruziune în viaţa unei familii.

Pe de altă parte, sute de organizaţii – în special religioase – îi cer preşedintelui Putin să blocheze această iniţiativă.

Se încalcă tradiţia rusă – spun cele 200 de organizaţii. Ele au făcut o petiţie prin care-i cer lui Vladimir Putin să blocheze proiectul care stabileşte pedepse mai mari pentru bărbaţii care-şi bat nevestele.

O luare de poziţie a venit chiar de la vârful Bisericii.

Patriarhul Kiril a spus că e vorba de un proiect periculos, prin care se încearcă legalizarea intruziunii în viaţa de familie, sub pretextul luptei împotriva unor probleme.

Proiectul, făcut public săptămâna trecută, prevede introducerea de pedepse mai dure pentru bărbaţii care-şi bat soţiile, dar şi măsuri de protecţie pentru victime.

Adoptarea lui rămâne sub semnul întrebării, însă, într-o ţară în care astfel de fapte au fost în cea mai mare parte dezincriminate printr-o lege adoptată în 2017.

Excepţie făceau situaţiile de recidivă şi cele în care victimele erau rănite grav.


Ultimele stiri
PSD exclude o colaborare politică cu AUR, susține Sorin Grindeanu. Partidul de extremă dreapta respinge la rândul său…

Bulgaria ridică o parte din sancțiunile asupra Rusiei pentru a face rost de componentele necesare centralei nucleare Kozlodui…

A fost publicată lista oficială a celor 23 de jucători care fac parte din lotul României pentru meciul…

Israelul i-a scos temporar de pe lista țintelor sale pe ministrul iranian de externe și pe președintele Parlamentului…

Meta și Google, găsite vinovate în procesul privind dependența tinerilor de rețelele sociale | AUDIO

Biletele de avion s-au scumpit de până la cinci ori în ultima lună din cauza creșterii prețului combustibilului…

Nu este o problemă în privința stocurilor de medicamente, dă asigurări ministrul Sănătății: „Cer apel la calm din…

Atenție la medicamentele vândute online: jumătate dintre acestea sunt false și pot afecta sănătatea, avertizează Organizația de Sterilizare…

Concedieri de amploare la Primăria Capitalei. Administrația Cimitirelor se unește cu departamentul Lacuri-Parcuri, anunță primarul Ciprian Ciucu |…

Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…