Confidenţialitate


Premiul Academiei Franceze pentru criticul de teatru & scriitorul George Banu – decernat, joi, 4 decembrie


Criticul de teatru & scriitorul George Banu a fost recompensat cu premiul Academiei Franceze pentru promovarea culturii franceze în lume.

George Banu s-a născut la 22 iunie 1943 în București.

În prezent, este profesor de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle, Paris.

La ceremonia programată joi, 4 decembrie, vor participa filosoful Jean-Luc Marion, fostul președinte al Franței Valery Giscard d’Estaing și alte personalități, anunță Yorik.ro.

Criticul de teatru George Banu s-a stabilit la Paris din 1973. A fost ales de trei ori în funcția de președinte al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru. În prezent, este președintele de onoare al asociației. De asemenea, este directorul revistei ‘Alternatives theatrales’ și coordonează colecția ‘Le Temps du théâtre’ a editurii Actes Sud.

Cărțile lui George Banu au fost publicate de cele mai mari edituri din Paris. A fost recompensat de trei ori cu premiul pentru ‘Cea mai bună carte de teatru’ din Franța.


Ultimele stiri
Unul dintre adolescenții implicați în crima de la Cenei va fi internat într-un centru de detenție timp de…

Suceava: Populaţia din zona Rădăşeni-Fălticeni, avertizată în legătură cu prezenţa unui urs

Un șarpe de peste 1,5 metri a intrat într-un restaurant din Mamaia Sat

Zilele Bucureştiului: Concerte, proiecţii de video mapping şi tururi ghidate, sâmbătă şi duminică

Crimă Cenei/ 15 ani detenţie pentru unul dintre adolescenţii acuzați de crimă şi daune de peste 1 milion…

Bursele în anul școlar 2026 – 2027: cele sociale vor fi acordate pe toată durata anului școlar. Câți…

Gică Hagi a anunțat lotul României pentru primele patru partide ale naționalei din Liga Națiunilor. Pe cine se…

O nouă specie de pisică sălbatică, descoperită în Bolivia după mai bine de 100 de ani. Ce știu…

STUDIU: Vaccinarea copiilor a scăzut în mai multe țări europene. România a coborât sub 80% | AUDIO

Nicușor Dan: Este în derulare o anchetă MAE pe cazul Orlivka. Președintele Ucrainei a dat asigurări că școlile…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează