Confidenţialitate


Premiile Centrului Național al Dansului: Cristina Milea & Vlaicu Golcea pregătesc un show inedit


‘Oameni care mișcă lumea’ este sloganul Centrului Național al Dansului București.

Au trecut 10 ani de când a luat ființă această instituție. În 2004 era semnată hotărârea de guvern prin care se deschidea Centrul Național al Dansului, instituție cu misiunea de a promova dansul contemporan. În 2006, Centrul își începea efectiv activitatea.

Au urmat mai mulți ani de încercări, dar CNDB a supraviețuit iar din 2014 este condus de coregrafa Vava Ștefănescu.

Pentru a sărbători cei 10 ani trecuți de la înființare, joi seară (18 decembrie) vor fi decernate Premiile Centrului Național al Dansului. Vor fi acordate 7 trofee persoanelor care au susținut instituția, mai ales în momente critice, spune coregrafa Vava Ștefănescu – AUDIO.

Nu vor fi, însă, premii ierarhice, ci simbolice.

Trofeele au fost concepute sub forma unor cărămizi, cu dublu simbol: organizatorii ne trasmit, mai întâi, că eforturile lor și ale celor care au lucrat la CNDB reprezintă un fundament în domeniul dansului contemporan; apoi, le transmit autorităților că, în mai mulți ani vor aduna suficiente cărămizi cât să poată construi un sediu potrivit pentru Centrul Național al Dansului – AUDIO.

Seara se va încheia cu un spectacol inedit pregătit de artiștii Cristina Milea și Vlaicu Golcea – AUDIO.


Ultimele stiri
Kelemen Hunor: Siegfried Mureșan ar trebui să-și depună mandatul dacă nu obține voturile pentru învestirea Guvernului | AUDIO

Școala românească, după testele PISA. Corina Atanasiu: „Închizând ochii și toate ușile instituțiilor, noi condamnăm acești copii la…

Călin Georgescu, reţinut pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat de înșelăciune. A fost reținut…

Luis de la Fuente își prelungește contractul cu naționala Spaniei până în 2032 | AUDIO

Constanța: 275 de insule ecologice digitalizate au devenit operaționale. Deșeurile pot fi depuse doar cu cartelă | AUDIO

Academia Europa FM. Cine răspunde pentru rezultatele testelor PISA?

Beneficiile mersului la psiholog pentru adolescenți, din perspectiva unui specialist. Zeci de organizații cer ca tinerii de 16…

Percheziții la vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia. Ce au găsit anchetatorii în casă și în mașină |…

PNL acuză PSD că „adâncește și prelungește” criza politică prin refuzul de a susține Guvernul Mureșan: „PSD asumă…

AUR nu va vota Guvernul Siegfried Mureșan. Ștefan Avrămescu: „Nu vom vota un guvern din care nu facem…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează