Confidenţialitate


Premierul Republicii Moldova: „Vom împiedica planul rusesc de ocupație/ Nu putem schimba ce face Rusia, dar putem schimba ce facem noi, ca popor” | AUDIO


Premierul Republicii Moldova: „Vom împiedica planul rusesc de ocupație/ Nu putem schimba ce face Rusia, dar putem schimba ce facem noi, ca popor” | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Republica Moldova va rezista planului Rusiei de capturare a puterii de la Chișinău, transmite premierul Dorin Recean, cu patru zile înaintea alegerilor parlamentare din țara vecină.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean: „Vom împiedica planul rusesc de ocupație”

„Statul Republica Moldova rezistă. Nu doar rezistăm, ci și ripostăm și vom împiedica planul rusesc de ocupație”, declară premierul Dorin Recean.

Republica Moldova se pregătește pentru cele mai dificile alegeri parlamentare. „Presiunea devine tot mai mare, iar probele în ceea ce privește acțiunile subversive ale Rusiei sunt tot mai numeroase”, a spus premierul Dorin Recean într-o conferință de presă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean: „Eșecul Kremlinului de anul trecut l-a determinat să cheltuie și mai mulți bani”

„În 2024, prin votul cinstit al cetățenilor, am oprit această tentativă de capturare a Republicii Moldova. În aceste alegeri se întâmplă lucruri și mai grave. Eșecul Kremlinului de anul trecut l-a determinat să cheltuie și mai mulți bani, să implice și mai mulți oameni și să încerce să influențeze și mai mult alegerile noastre”, transmite premierul.

Premierul a prezentat și metodele prin care Rusia încearcă să influențeze alegerile parlamentare de duminică. Printre acestea: implicarea unor grupări criminale în acțiuni de dezordine în masă, corupere electorală pusă în aplicare de gruparea condusă de Ilan Șor sau atacuri cibernetice asupra instituțiilor statului – de la pene de curent până la alarme false cu bombă.

„Ne pregătim pentru toate situațiile”, spune Dorin Recean, care le-a cerut alegătorilor să meargă la vot în ciuda asediului Federației Ruse.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean: „Nu putem schimba ce face Rusia, dar putem schimba ce facem noi, ca popor”

„Nu putem schimba ce face Rusia, dar putem schimba ce facem noi, ca popor: să transformăm îngrijorarea în acțiuni chibzuite, să ripostăm prin a le împiedica schemele. Dacă vedeți o provocare la secția de vot sau în sat, dacă știți despre un caz de vânzare a votului, sesizați poliția. Dacă se întrerupe lumina, dacă se întrerupe procesul de vot, dacă ei vor face alarme false cu bombă, așa cum au mai făcut, nu intrăm în panică, ascultăm autoritățile și continuăm să votăm cinstit. Voi aveți puterea”, susține premierul.

Premierul Republicii Moldova a făcut un apel și către competitorii electorali:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean: „Se dă ultima bătălie pentru viitorul țării noastre”

„Dodon, Ceban, Tkaciuk și Vlah, dar și alții, ieșiți acum public și condamnați, disociați-vă de gruparea criminală, de cumpărarea de voturi, de influența malignă a Kremlinului, măcar în ultimul ceas. În caz contrar, voi confirmați că sunteți beneficiarii direcți ai corupției electorale finanțate de Kremlin prin Șor. Dragi cetățeni, se dă ultima bătălie pentru viitorul țării noastre și vă îndemn pe toți să participăm cu un vot cinstit”, a mai spus premierul Republicii Moldova, Dorin Recean.


Ultimele stiri
Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…

Bistrița-Năsăud: Zimbru de aproape 800 de kilograme, găsit mort și decapitat într-o pădure. Poliția a deschis un dosar…

Cele două tablouri furate de la Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer au fost recuperate la o lună după spargere



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează