Confidenţialitate


Premierul Ilie Bolojan: „Guvernul nu are niciun beneficiu de pe urma creşterilor la carburanţi. Dimpotrivă”


Premierul Ilie Bolojan: „Guvernul nu are niciun beneficiu de pe urma creşterilor la carburanţi. Dimpotrivă”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, că o prelungire a războiului din Orientul Mijlociu şi efectele blocării transportului de ţiţei şi produse derivate din zona Golfului Persic determină o creştere economică mai mică peste tot în lume, cu inflaţie în ascensiune la nivel global, iar Guvernul nu are niciun beneficiu de pe urma creşterilor la carburanţi, ci dimpotrivă, finanţele ţării au mai mult de pierdut în urma crizei economice.

La o lună de zile de la începerea războiului din Orientul Mijlociu, efectele blocării transportului de ţiţei şi produse derivate către ţările lumii se simt atât pentru cetăţeni, cât şi pentru guverne. Aceste efecte se manifestă în special prin creşterea preţurilor la combustibili, la îngrăşăminte pentru agricultură şi prin rate ale dobânzilor mai mari. Dacă se prelungeşte conflictul, creşterea economică va fi mai mică peste tot în lume, iar inflaţia va creşte la nivel global. Toate ţările din economia globală vor fi afectate, iar România nu poate fi o excepţie. Nu putem anula aceste efecte, ci putem doar să limităm costurile în limita posibilităţilor pe care le avem”, afirmă şeful Guvernului, într-un mesaj postat sâmbătă pe pagina sa de Facebook.

El subliniază că “Guvernul nu are niciun beneficiu de pe urma creşterii preţurilor la carburanţi”, ci, dimpotrivă, veniturile fiscale suplimentare generate de creşterea preţurilor la benzină şi motorină sunt mult mai mici decât costul crizei pentru finanţele publice.

“Din estimările Finanţelor, într-o lună s-ar încasa suplimentar din creşterea veniturilor din TVA între 100 şi 110 milioane lei, la un preţ mediu al carburanţilor de 10-10,2 lei. Asta pentru că sub jumătate din vânzările de carburanţi se fac către persoanele fizice, iar peste jumătate se fac către firme care deduc TVA-ul (…) Criza preţului petrolului are pentru economie costuri indirecte şi mai mari. Creşterea generală a preţurilor are un efect de scădere a consumului, de frânare a creşterii economice şi afectează veniturile statului. În plus, apare un cost suplimentar pentru stat ca urmare a creşterii ratei dobânzilor; de la începutul crizei, dobânzile la datoria publică au crescut cu până la 1 punct procentual. Dacă perioada de instabilitate se prelungeşte, costurile cu dobânzile pot creşte semnificativ, afectând echilibrul bugetar”, evidenţiază premierul Bolojan.

Totodată, el arată în detaliu ce măsuri a luat Guvernul în luna martie şi în prima săptămână din aprilie pentru a limita efectele acestor scumpiri şi pentru păstra “lucrurile cât mai stabile pentru oameni şi pentru economie”.

De asemenea, Bolojan arată că Guvernul acţionează în limita posibilităţilor pe care le are “ca urmare a deficitelor bugetare foarte mari din anii trecuţi şi a constrângerilor din prezent”.

“În martie, pentru transportatori, am crescut, la aproape o treime, acciza care le va fi rambursată anul acesta. Pentru buget, înseamnă un efort de peste 600 de milioane de lei în acest an. De săptămâna viitoare vom începe plăţile pentru motorina achiziţionată în ultimul trimestru al anului trecut. Am luat măsuri şi pentru urgentarea decontărilor. Susţinerea acestui sector are efecte asupra întregii economii, preţul final al oricărui produs fiind influenţat de costul transportului”, punctează premierul.

Pentru agricultori, a fost prelungită rambursarea accizei de 2,7 lei/litru şi în acest an, adaugă el.

“Asta înseamnă un efort bugetar de peste 1,5 miliarde lei anul acesta, din care peste 500 de milioane reprezintă plăţi pentru ultimele luni ale anului trecut. Sprijinul pentru agricultori are efecte atât asupra competitivităţii sectorului, cât şi asupra preţului alimentelor. Am limitat adaosul comercial în lunile următoare la nivelul mediu al anului trecut, în sectorul combustibililor, pentru a evita creşterea speculativă a preţurilor. Asta a însemnat în principal un efect de limitare a creşterilor de preţuri la combustibili pe zona de rafinare. Ca urmare, săptămâna aceasta, pentru produsele ieşite din rafinăriile din ţară, creşterea preţului a fost limitată sau chiar preţurile au scăzut. Asta s-a văzut în preţul la staţii, la unele reţele de benzinării”, a specificat Ilie Bolojan

Potrivit acestuia, reducerea de 11% a accizei la motorina standard, adică 30 de bani pe litru este ceea ce îşi permite acum Guvernul României.

“Ieri, în şedinţa de Guvern, am aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care se reduce cu 11% acciza la motorina standard, adică cu 30 de bani pe litru. Asta înseamnă un preţ mai mic la pompă de săptămâna viitoare, de marţi. Nu este o reducere mare, dar este ceea ce ne permitem acum. La un consum de aproape 700 de milioane de litri lunar, asta înseamnă un efort bugetar de aproximativ 200 de milioane lunar. De ce doar motorina? În România, consumul de motorină reprezintă peste 75% din consumul total de combustibil, benzina reprezentând sub 25%. În plus, la motorină creşterile de preţ au fost duble faţă de cele de la benzină. De asemenea, costul motorinei afectează preţul transportului de mărfuri şi de călători, costul pentru funcţionarea maşinilor şi utilajelor grele din construcţii şi industrie, preţurile din economie, în general, şi, implicit, costul vieţii”, argumentează şeful Guvernului.

În plus, el arată că s-a luat în această perioadă şi decizia de a supraimpozita profiturile excepţionale ale companiilor care exploatează ţiţeiul românesc. “Sumele ce vor fi încasate vor acoperi parţial reducerile de accize pe care le-am acordat. Cei care profită, prin preţurile mai mari ale petrolului, de consecinţele războiului trebuie să-şi aducă contribuţia la reducerea poverii asupra cetăţenilor. Din această taxă de solidaritate, conform estimărilor Finanţelor, ar urma să se încaseze între 90 şi 100 de milioane lei lunar, în funcţie de preţurile ţiţeiului”, mai punctează premierul Bolojan.

El concluzionează că se vede din aceste sume că toate încasările suplimentare la buget în urma creşterii preţurilor la carburanţi sunt returnate sub forma reducerii accizei. “Chiar dacă adăugăm şi veniturile din taxa de solidaritate, acoperim doar o parte din costurile bugetare ale sprijinului pe care îl acordăm”, a mai subliniat şeful Guvernului.

Executivul a adoptat vineri, 3 aprilie, actul normativ privind reducerea temporară a nivelului accizei pentru motorină şi instituirea contribuţiei de solidaritate asupra veniturilor din comercializarea ţiţeiului şi a produselor energetice obţinute din prelucrarea ţiţeiului extras de pe teritoriul României.


Ultimele stiri
Zeci de persoane evacuate după ce o cisternă cu GPL s-a răsturnat pe DN1

Președintele american vrea să reconstruiască celebra închisoare Alcatraz, vizitată în prezent de milioane de turiști | AUDIO

Moaştele Sfântului Lazăr, depuse la Catedrala Patriarhală

Ministra Mediului cere ca toți pădurarii să aibă camere video corporale, după ce alți doi pădurari au fort…

Iranul a autorizat trecerea vaselor cu bunuri esenţiale către porturile sale prin strâmtoarea Ormuz

ANPC: Amenzi de peste 6 milioane de lei pentru comercianții de carne de miel | GALERIE FOTO

PGM București: Eliminarea gratuităţii la parcare pentru maşinile hibride este legală

Floriile în Dumbrava Sibiului: De la preparate de post, la obiecte pentru grădină

Dr. Mihaela Bilic: Alimentele bogate în Omega 3 reduc inflamația. Ce surse recomandă medicul

Aripă de dronă, găsită între localitățile Costinești și Tuzla. Intervin jandarmi, polițiști și pompieri