Confidenţialitate


Premierul Greciei nu doreste extinderea programului de asistenta financiara acordat de UE


Alexis Tsipras a declarat în Parlament că nu dorește extinderea programului de asistență financiară acordat de Uniunea Europeană. Atena ar urma să negocieze un nou acord atât cu Uniunea Europeană, cât și cu FMI.

Potrivit premierului grec, Atena își va onora datoria, insă într-un mod viabil în urma negocierilor cu europenii.

El a insistat că țara sa are nevoie de un credit punte până în iunie, care să acorde grecilor spațiul fiscal pe care îl cere o negociere sinceră. Tsipras consideră că o un nou împrumut nu este prioritar pentru guvernul de la Atena, iar ajutorul europenilor a eșuat.

Premierul a anunțat redeschiderea televiziunii publice, dar și măsuri umanitare precum: mâncare gratuită, electricitate, adăpost și medicamente pentru famiile afectate de criza economică. Tsipras a promis că mașinile ministeriale peste 700 de mii de euro vor fi vândute, la fel si unul dintre avioanele Guvernului. Totodată, premierul grec a susținut că țara sa are o obligație morală să pretindă reparații de război de la Germania.

Directorul general și președintele National Bank of Greece intenționează să demisioneze în următoarele zile, aceasta este o practică frecventă în Grecia după alegeri.


Ultimele stiri
Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează