Confidenţialitate


Premierul, despre cel mai mare zăcământ de gaze descoperit în ultimii 30 de ani


Premierul, despre cel mai mare zăcământ de gaze descoperit în ultimii 30 de ani

Zăcământul de gaze de la Caragele ar putea asigura independenţa energetică a ţării pentru doi-trei ani – spune premierul Sorin Grindeanu.
Zăcămîntul este evaluat la cel puțin 4 miliarde de dolari iar descoperirea lui dă posibilitatea Românei să devină un jucător important pe piaţa gazelor din regiune şi nu numai.
”Sigur că îmi doresc să încurajăm, vorbim şi de e o companie sută la sută românească Romgazul, nu că ar avea neapărat importanţă asta, dar încurajăm astfel de acţiuni din două perspective: pentru a asigura independenţa energetică a ţării – un lucru extrem de important – şi doi: ne dorim şi prin dezvoltarea altor proiecte energetice ca România să devină un hub energetic regional. Trebuie să ieşim din acest cerc vicios, cerc dat de neputinţa noastră în aceşti ani de a exploata resursele naturale ale ţării, de prea multe ori doar am spus şi nu am ştiut să le exploatăm, avem ţară bogată, dar atunci când vine vorba de a exploata bogăţiile ţării nu am ştiut să le valorificăm în folosul cetăţenilor. Sper ca acest semnal pe care azi îl transmitem, Guvernul şi Parlamentul, să fie unul important pentru această industrie”, a mai afirmat premierul Sorin Grindeanu.

Premierul Sorin Grindeanu, alături de ministrul Energiei, Toma Petcu, şi ministrul Economiei, Mihai Tudose, au participat la prezentarea celui mai mare zăcământ onshore de gaze naturale descoperit de statul român în ultimii 30 de ani, pe platforma Caragele, în localitatea CA Rosetti, din judeţul Buzău.

Ca urmare a proiectelor de explorare şi a testelor de producţie derulate în anii 2011-2016, în iunie anul trecut, Romgaz a descoperit în complexul structural Caragele (între  Buzău şi Brăila), lung de circa 35 de kilometri, o importantă acumulare de gaze naturale la adâncimi între 1.500 şi 4.000 de metri.

Acumulările de gaze au valori de circa 25 – 27 miliarde metri cubi, cu potenţial de creştere în urma evoluţiei explorării, putând asigura consumul întregii ţări pe o perioada de doi-trei ani.


Ultimele stiri
TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează