Confidenţialitate


Premierul Dacian Cioloș a discutat cu răniții din Colectiv și cu rudele celor decedați în incendiu


Premierul Dacian Cioloș a discutat cu răniții din Colectiv și cu rudele celor decedați în incendiu

Premierul Dacian Cioloș s-a întâlnit astăzi la Guvern cu rudele celor decedați în incendiul din Colectiv și cu o parte dintre supraviețuitorii incendiului din Colectiv.

A vrut să afle de la ei ce probleme au în continuare.

Duminică, 30 octombrie, se împlinește un an de la tragedia în care au murit 64 de tineri și alți 150 au fost răniți. În memoria lor, va avea loc un marș comemorativ, iar în fața fostului club va fi dezvelit un monument.

La un an de la tragedia din Colectiv, majoritatea răniților se află încă sub tratament, 27 fiind internați la spitale din țară și din străinătate. Mulți sunt dezamăgiți, alții revoltați că sistemul sanitar nu s-a schimbat, corupția care a ucis persistă și există localuri în care tragedia se poate oricând repeta.

La câteva zile după ce guvernul a decis să deconteze și în următorii 2 ani tratamentele pentru răniții din Colectiv, premierul Dacian Cioloș a vrut să afle de la aceștia și de la rudele celor decedați cu ce probleme se confruntă în continuare și cum ar putea fi rezolvate cât mai repede. La întâlnire, au participat și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu și ministrul de interne, Dragoș Tudorache.

Președintele Asociației Colectiv, Eugen Iancu, tatăl unuia dintre tinerii care au murit în Colectiv a spus că a fost o întâlnire relaxată și că visul pe care îl au părinții celor decedați ar fi construcția unui spital.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 În memoria celor care au pierit în Colectiv, patronii cluburilor sunt îndemnați să țină un moment de reculegere duminică la 22 și 32 de minute și să înalțe spre cer o rază de lumină. Cei adunați în fața clubului Colectiv vor face același lucru, cu ajutorul unui proiector instalat în zonă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat deja că va fi prezent duminică la comemorarea celor care au murit în urma incendiului din Colectiv.

Pe 30 octombrie, de la ora 13.00, mii de persoane vor porni în marș din Piața Universității către clubul Colectiv, unde vor aprinde lumânări vor depune coroane de flori și vor ține un moment de reculegere. Tot aici, va fi dezvelit monumentul Colectiv, o sculptură din bronz de 1 metru 60 înălțime, reprezentând un înger. Pe soclul monumentului, au fost cioplite numele celor 64 de tineri care au pierit în urma incendiului din Colectiv.

 


Ultimele stiri
Roboți medicali cumpărați la suprapreț de Spitalul Militar din București. Beneficiara contractului e fiica unui om de afaceri…

Greva din primării. Sute de edili își spun nemulțumirile la Adunarea Generală a Asociației Comunelor, la care ia…

Doi mari operatori de telefonie mobilă anunță că vor crește prețurile abonamentelor cu aproape 7% | AUDIO

Pregătiri pentru CM de Fotbal 2026. Patru câini roboți vor ajuta poliția mexicană în timpul unor intervenții, pentru…

Avocatul Poporului avertizează asupra accesului dificil sau inexistent al copiilor la consiliere psihologică. Lipsa de sprijin a autorităților…

Stare de urgență în Curtea de Argeș, după ce în apa din rețeaua de distribuție a fost găsită…

Vâlcea: Amendă de 13.000 de lei pentru un bărbat care a filmat momentul în care își forța calul…

Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…