Confidenţialitate


Premieră medicală: Nasul unui pacient, reconstruit în antebrațul acestuia


Premieră medicală: Nasul unui pacient, reconstruit în antebrațul acestuia

Nasul unui pacient a fost reconstruit în antebrațul acestuia cu ajutorul unei operații în premieră. Medicii români au folosit tegument și cartilaj de la coastele acestuia pe care l-au instalat sub pielea antebrațului. După patru luni nasul s-a dezvoltat și a fost mutat de pe antebraț pe față.

Intervenția chirurgicală a fost realizată de specialiștii unei clinici medicale din București. Aceștia s-au confruntat cu cazul complicat al unui pacient care nu avea nas, urechi și păr din cauza unui accident.

Medicii au decis să îi reconstruiască nasul utilizând tegument și cartilag chiar de la pacient. Mai mult, noul nas a fost ajutat să se dezvolte sub pielea de pe antebrațul pacientului și apoi a fost realizat transplantul.

În urmă cu patru luni, pacientul a fost operat pentru prima data, ocazie cu care s-a prefabricat un nas la nivelul antebrațului. Sub piele s-a plasat un schelet cartilaginos asemănator cu cel al unui nas. De la nivelul coastelor a fost recoltat cartilaj, care a fost sculptat și montat astfelîncât să reconstituie cât mai aproape de normal structura internă de susținere a unui nas. Tegumentul a fost și el rearanjat pentru a realiza o reconstrucție parțială a nărilor.

Cele patru luni au fost necesare pentru ca structura cartilaginoasă să se integreze vascular în țesuturile de la nivelul antebrațului, astfel încât să poata fi recoltată în siguranță odată cu vasele de sânge din zonă. Structura care are forma unui nas pe antebraț, a fost recoltată din acea zonă, împreună cu o arteră și o venă și a fost transplantată pe față.

„Vasele de sânge de la nivelul antebrațului, artera și vena radială au fost legate (anastomozate) la nivelul arterei și venei faciale, pentru ca toată neostructura tisulară să supraviețuiască. Cartilajele noului nas au fost inserate la nivelul resturilor cartilaginoase existente, tegumentul a fost suturat la exterior, iar interiorul nărilor a fost reconstruit parțial cu pielea din lamboul prefabricat și parțial cu două mici grefe de piele. Operația a durat 8 ore, sperăm ca în urmatoarele 2 săptămâni, vasele reparate să rămână patente și noul nas să supraviețuiască fără probleme. Daca evoluția va fi cea pe care o așteptăm, în 2-3 luni vom putea intra în ultima parte a reconstrucției nasului – cea de finisare din punct de vedere estetic. Vor fi câteva operații scurte care vor conduce, sperăm, la un aspect destul de apropiat de normal”, a explicat pe Facebook Dragoș Zamfirescu, doctor în Științe Medicale, Medic Primar în Chirugie Plastică, Estetică & Microchirurgie Reconstructivă.


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)