Confidenţialitate


Premiera în China a noului film „James Bond” a fost anulată din cauza coronavirusului


Premiera în China a noului film „James Bond” a fost anulată din cauza coronavirusului

Premiera în Beijing a filmului „No Time to Die”, cel de-al 25-lea lungmetraj „James Bond”, precum şi turneul de promovare în China au fost anulate din cauza noului coronavirus.

Cinematografele au fost închise încă de la festivalul Anului Nou chinezesc, luna trecută.

Chiar dacă acestea vor fi deschise în aprilie, la timp pentru premiera filmului, fanii chinezi ai lui Daniel Craig şi ai altor staruri ale peliculei nu vor putea să îi vadă pe aceştia în carne şi oase, pentru că au fost sfătuiţi să evite China, arată Variety.

China este una dintre cele mai importante pieţe pentru franciza britanică „James Bond” şi a generat cele mai mari încasări din străinătate pentru cea mai recentă parte, “Spectre”. Din cele 881 de milioane de dolari obţinute la nivel mondial, 84 de milioane de dolari au venit din China.

Ultimul film din franciza 007 şi al cincilea care îl va avea drept protagonist pe actorul Daniel Craig, „No Time To Die” este regizat de americanul Cary Joji Fukunaga şi va avea premiera mondială pe 2 aprilie, în Marea Britanie.

Bilanţul deceselor în urma infectării cu noul coronavirus a ajuns la 1.868 în China şi la 1.873 la nivel global.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează