Confidenţialitate


Reacția premierului britanic după anunțul făcut de Prințesa de Wales în privința bolii sale


Reacția premierului britanic după anunțul făcut de Prințesa de Wales în privința bolii sale

Rishi Sunak – premierul Marii Britanii – solicită „intimitate” pentru Prințesa de Wales. În același timp, acesta transmite gânduri bune către Familia Regală.

„Gândurile mele se îndreaptă către Prințesa de Wales, Prințul de Wales, Familia Regală și în special către cei trei copii ai ei în aceste momente dificile. Prințesa de Wales are parte de dragostea și sprijinul întregii țări în timp ce își continuă recuperarea.

Ea a dat dovadă de un curaj extraordinar prin declarația de astăzi. În ultimele săptămâni, a fost supusă unei examinări intense și a fost tratată pe nedrept de anumite părți ale presei din întreaga lume și de pe rețelele de socializare.

Când vine vorba de probleme de sănătate, ca oricine altcineva, trebuie să i se acorde intimitatea necesară pentru a se concentra asupra tratamentului și pentru a fi alături de familia ei iubitoare.

Știu că vorbesc în numele întregii țări atunci când îi doresc o recuperare completă și rapidă și aștept cu nerăbdare să o văd din nou în acțiune atunci când va fi pregătită”, a scris Rishi Sunak pe Twitter.

 

Prințesa de Wales a declarat vineri, într-un mesaj video, că urmează un tratament pentru cancer

Catherine, Prințesa de Wales, a transmis într-un mesaj postat pe pagina de Twitter a Familiei Regale că în aceste momente se află în faza incipientă a tratamentului pentru cancer. Deși nu a menționat despre ce tip de cancer este vorba, Catherine le-a cerut oamenilor să respecte intimitatea în perioada în care aceasta urmează tratamentul de recuperare. În același timp, Prințesa de Wales le-a mulțumit tuturor pentru mesaje și sprijin. Mai mult, Catherine a transmis un mesaj pentru toate persoanele care suferă de această boală: „vă rog să nu vă pierdeți credința și speranța. Nu sunteți singuri”.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Prințesa de Wales face tratament pentru cancer. Mesajul ei pentru persoanele care suferă de această boală: „Vă rog să nu vă pierdeți credința și speranța. Nu sunteți singuri” | VIDEO


Ultimele stiri
Rusia: Voiau să scoată din țară o bucată de meteorit prezentată drept …ornament de grădină

Turiști în adidași, întorși din drum de către jandarmii montani | VIDEO

Două femei, dintre care una minoră, au fost folosite pentru prostituție. Proxenetul a fost schimbat de cel puțin…

Alunecare de teren la Mina Rovinari, Gorj. Mai multe utilaje au fost acoperite de pământ

Nicușor Dan despre participarea României la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, condus de Trump: “Decizia va fi…

Hunedoara: Tânăr reţinut după ce a furat un telefon folosit la monitorizarea unui agresor

Portughezii își aleg președintele

Actorii se pregătesc de proteste. “Decizia ministerului, ca actorii să stea la serviciu 8 ore pe zi, e…

Târgoviște: O adolescentă dată dispărută după ce a plecat de la un centru de plasament

Japonezii au alegeri parlamentare anticipate. Mersul la vot, o provocare: în anumite regiuni zăpada depășește un metru |…