Confidenţialitate


Prelungirea stării de alertă, pe agenda ședinței de guvern


Prelungirea stării de alertă, pe agenda ședinței de guvern

Executivul se reuneşte în şedinţă, marţi, de la ora 12.00, pentru a adopta hotărârea care să prelungească, cu 30 de zile, starea de alertă epidemiologică.

Măsura trebuie apoi încuviinţată de Parlament.

“Decizia de prelungire a stării de alertă nu este o decizie politică, este o decizie care este fundamentată de evaluări, de analize care sunt făcute de specialişti, de epidemiologi şi care consideră indispensabilă prelungirea pentru 30 de zile a stării de alertă, pentru că starea de alertă îţi dă toate acele instrumente de care ai nevoie ca să poţi să aplici regulile”, a declarat, duminică, premierul Ludovic Orban.

Șeful guvernului a precizat că rămâne restricţionat “în general cam tot ce se desfăşoară în spaţii închise şi presupune prezenţa unui număr mare de persoane şi o durată de timp mare petrecută”. În această categorie sunt incluse slujbele religioase în interior, spectacolele în spaţii închise şi locurile din interiorul restaurantelor.

Opoziția social-democrată vrea ca perioada să nu depășească 15 zile.

”Ce doresc de la Guvern să ne explice de ce în spaţii inchise putem juca păcănele şi de ce în spaţii închise la biserică nu putem merge. Când avem dublă măsură, vă spun eu sunt singur lucru: când un guvern ia decizii prin dublă măsură, e un singur lucru, se numeşte corupţie”, a spus liderul PSD, Marcel Ciolacu.

La rândul său, Uniunea Salvați România vrea argumente şi date statistice.

“E nevoie de o discuţie reală, e nevoie să înţelegem, să ne uităm la cifre, vedem iată că după o perioadă când lucrurile au părut că merg bine, avem mai multe zile la rând cu o creştere destul de serioasă a numărului de cazuri noi, am văzut de asemenea şi o creştere a numărului de teste în aceste zile, sper şi nu vreau să alimentez toate discuţiile şi fabulaţiile din jurul acestei corelaţii între creşterea numărului de teste şi creşterea numărului de cazuri noi. Sper ca Guvernul să continue testarea masivă şi în perioada următoare. Este o problemă foarte serioasă de sănătate publică”, susține USR.

În ultimele zile, numărul noilor infecții cu SARS-CoV-2 l-a depășit pe cel al vindecărilor, a transmis, luni, Grupul de Comunicare Strategică.

Ministrul Sănătăţii a admis că se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus. Potrivit lui Nelu Tătaru, în România, se înregistrează o transmitere comunitară redusă, prin comparație cu alte state europene.

Reprezentant al României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, medicul Alexandru Rafila a dat asigurări că este “imposibil” ca datele privind diagnosticările să fie manipulate.

Specialistul a atras atenția procentul de îmbolnăviri, de 5% din numărul de teste efectuate duminică, este unul îngrijorător.

“În momentul în care ai mai multe cazuri noi decât numărul persoanelor care sunt externate, considerate externate şi vindecate, evident că numărul total de persoane bolnave, practic, creşte. Ăsta este adevărul şi e important ca acest trend să nu dureze foarte mult, încât să se acumuleze din nou un număr mare de persoane bolnave. Acum avem în jur de 5.000 de persoane care sunt internate în spital şi care sunt diagnosticate cu infecţia cu noul coronavirus. Am avut mai mult, am avut vreo 8.000 şi sigur că şi proporţia de vindecări din 8.000 este mai mare decât numărul de persoane care se vindecă din 5.000 de pacienţi. Dacă este o chestiune temporară, şi vedem că doar ultimele patru zile sunt, practic, cu astfel de situaţie şi dacă înregistrăm o aplatizare a curbei, a numărului de cazuri noi, atunci probabil că vom reintra pe un trend descendent al numărului global de cazuri pe care le tratăm la un anumit moment în spital. Sigur, există o anumită îngrijorare având în vedere trendul ultimelor patru zile. Ziua de astăzi nu este relevantă, cel puţin pentru mine şi pentru colegii mei, cred, care lucrează în zona de sănătate publică, pentru că aceste 166 de cazuri au fost identificate dintr-un număr mic de testări care se întâmplă de obicei duminica. Sunt vreo 3.600 de testări, dar, dacă facem procentul, el e apreciabil. E de 5%. Deci, 5% dintre testări au fost pozitive şi mă refer la cazurile noi, nu la toate cazurile pozitive care ar putea să includă şi pacienţii deja internaţi. 5% e un procent mare, într-adevăr şi n-am mai avut de mult 5% de cazuri pozitive”, a argumentat doctorul.

Subiectul a fost dezbătut în Deșteptarea, invitat fiind Vlad Mixich, expert în politici de sănătate

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)