Confidenţialitate


Precizările ministrului Turcan, după ce i-a urat “La mulţi ani”, pe Facebook, baronului Samuel von Brukenthal


Precizările ministrului Turcan, după ce i-a urat “La mulţi ani”, pe Facebook, baronului Samuel von Brukenthal

Ministrul Muncii a oferit, luni seară, lămuriri pentru postarea online în care îi ura “La mulţi ani” baronului Samuel von Brukenthal.

“Sunt nevoită să fac câteva precizări acum, cu întârziere, pentru că am fost blocată într-o întâlnire la Constanţa timp de mai multe ore. Nu mi-am putut imagina interpretările de pe pagina de Facebook. Acesta este mesajul meu pentru oamenii de buna credinţă care vor să îl citească. Aşadar, spunem «La Mulţi Ani, Mihai Eminescu» în fiecare an de 15 ianuarie. Suntem mândri de moştenirea lăsată nouă, tuturor, prin geniul creator al lui Mihai Eminescu, poetul nepereche al neamului românesc. Prin acel «La Mulţi Ani» de 15 ianuarie marcăm în fiecare an ziua de naştere a marelui poet”, notează Raluca Turcan.

“La nivel local, moştenirea culturală lăsată de Samuel von Brukenthal va dăinui şi ea reprezintă şi va continua să reprezinte un motiv de mândrie pentru Sibiu, pentru sibieni şi pentru toţi oamenii educaţi din România. Samuel von Brukenthal este, aşadar, aniversat în fiecare an la Sibiu, pe 26 iulie. Pentru cei care vor sa îl descopere pe Samuel von Brukenthal merită început la muzeul cu acelaşi nume. Imaginat chiar de Samuel von Brukenthal, muzeul se află în Piaţa Mare şi va fi deschis de miercuri, de la 9.00”, a adăugat ministrul Muncii.

Totodată, Raluca Turcan le-a transmis un mesaj şi “baronilor PSD”.

“PS: cât despre baronii PSD cu 4 clase şi doctorate furate şi care acum simt din nou nevoia sa se dea deştepţi, să nu se panicheze, ca vor avea şi ei muzeul lor: MUZEUL JILAVA! Lor, «La Mulţi Ani» cu executare!”, a conchis ministrul.

Ca urmare a ironiilor şi a comentariilor primite la postarea inițială, Raluca Turcan a editat-o, renunţând la urare.

Guvernator al Transilvaniei, colecţionar de artă şi fondator al muzeului din Sibiu care îi poartă numele, Samuel von Brukenthal s-a născut la 26 iulie 1721 şi a murit în 1803.


Ultimele stiri
Plan până în 2040, în dezbatere publică: București, capitala „verde” cu aer mai curat, transport eficient și reciclare…

Ministrul Energiei anunță că renunță la 20 la sută din salariul lunar. Bogdan Ivan le cere directorilor companiilor…

Costin Curelea a fost numit selecționer la naționala de fotbal U21 chiar de ziua lui | AUDIO

Coolinaria: Fructe coapte cu specialitati de branza ILE DE FRANCE – un aperitiv perfect pentru vara, elegant si…

Rata anuală a inflaţiei se apropie de 6 la sută | AUDIO

Sindicaliştii de la Apele Române protestează, vineri, în faţa Ministerului Mediului

Sindicatele din învățământ: Măsurile care vizează învăţământul preuniversitar vor conduce la haos

BUCUREȘTI: Caz confirmat de malarie

Greșeli frecvente vara: când lenjeria de pat din bumbac nu te salvează de căldură (P)

Sindicaliştii din Administraţia Fiscală i-au cerut ministrul Finanțelor să se facă o reorganizare “reală”, față de ultimele, când…



Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.