Confidenţialitate


Prahova: Tribunalul a decis instituirea controlului judiciar în cazul lui Sebastian Ghiță


Prahova: Tribunalul a decis instituirea controlului judiciar în cazul lui Sebastian Ghiță

Tribunalul Prahova a respins marţi propunerea DNA de arestare în lipsă a lui Sebastian Ghiţă în dosarul Hidro Prahova şi a decis instituirea controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile de la aducerea în ţară a fostului deputat, care a şi fost audiat prin sistemul de videoconferinţă în acest caz.

“În baza art. 227 alin.1 Cod proc. penală, respinge propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti privind luarea măsurii arestării preventive în lipsă a inculpatului Ghiţă Sebastian Aurelian. În baza art. 227 alin.2 Cod proc. penală rap. la art. 202 alin.4 lit. b) Cod proc. penală dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian pe o perioadă de 60 de zile, începând cu momentul transferului în ţară al inculpatului”, se arată în decizia instanţei.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Ghiţă va trebui să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul I.J.P. Prahova, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

El nu are voie să ia legătura cu persoane din dosar şi să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar. Dacă va încălca aceste obligaţii, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Decizia instanţei poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare


Ultimele stiri
Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică

Urs văzut în oraşul Negreşti, din Vaslui / Cetăţenii au fost avertizaţi prin RO-ALERT

Mesaje de solidaritate din România, după atacul din Cracovia

ISU, despre mesajul transmis populaţiei privind deversarea controlată de la Barajul Reconstrucţia: O eroare de soft | AUDIO

Referendum Rășinari: locuitorii votează dacă sunt de acord cu exploatările miniere din comună

Atac în Cracovia/MAE: Autorităţile poloneze nu au confirmat existenţa unor cetăţeni români printre victime

Polonia: Atac armat în centrul Cracoviei. Cinci persoane au fost ucise

Ancheta transfrontalieră a agențiilor europene de informații pentru a afla dacă Rusia este în spatele amenințărilor cu bombă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează